Un adolescent din Bucureşti, în vârstă de 16 ani, este căutat, sâmbătă seară, de salvamontişti şi de jandarmii montani, în zona Padina, din Munţii Bucegi, după ce a fost dat dispărut, informează Mediafax.
Grupul din care face parte nu mai ştie nimic despre băiatul de 16 ani, de mai bine de șase ore.
Şeful Salvamont Sinaia, Nae Cojanu, a declarat că „avem echipe de căutare. Noi îl căutăm în zona Valea Dorului – Padina. Era cu grupul, mergea la Padina”.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Florin Chivu, a declarat că a fost primit un apel pe 112, care a anunţat dispariţia. Grupul de adolescenți mergea de la Cota 2000 la Padina.
Totodată, cabanierul de la Padina, Toni Bunea, a precizat că grupul a făcut rezervare pentru o cameră, dar că adolescentul nu a ajuns la cazare, de?i a plecat în fa?a colegilor săi.
„În zona Valea Dorului el a luat-o înaintea grupului. S-a oprit să umple două sticle cu apă. Restul grupului a ajuns la Padina, el nu. Ar fi trebuit să ajungă în două ore. Nimeni nu mai ?tie nimic de el de la ora 13. Nu a mai apărut nicăieri. Ei au sperat că e aici. Am sunat peste tot, la cabane, stâne, nimeni nu l-a văzut, iar pe telefonul mobil nu răspunde”, a declarat Bunea.
Potrivit acestuia, grupul este din Bucureşti, fiind vorba de 12 copii, cu vârste între 14 şi 16 ani, şi de patru adulţi.