14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăEconomieBanca Mondială: România va avea anul acesta 0,3% creştere economică

Banca Mondială: România va avea anul acesta 0,3% creştere economică

Dar BM mizează pe o revenire până la 4,4%, în 2021, arată Prognoza economică actualizată pentru primăvara anului 2020, realizată de Banca Mondială pentru această regiune.

“Impactul negativ al pandemiei de COVID-19 asupra economiei este aşteptat să fie unul substanţial, cel puţin în prima jumătate a anului. Creşterea economică este aşteptată să încetinească la 0,3% în 2020, de la un nivel estimat de 3,8% înaintea crizei.

Cu toate acestea, riscul unei recesiuni în 2020 este substanţial şi în creştere deoarece COVID-19 duce la oprirea unor largi segmente din economia europeană şi perturbarea lanţurilor globale de aprovizionare. Creşterea este nevoie să fie ajutată în mod substanţial de stimulente fiscale coordonate la nivel naţional şi UE”, subliniază Banca Mondială, conform News.ro.

De asemenea, instituţia financiară internaţională estimează că, având în vedere măsurile necesare pentru a răspunde la criza COVID-19, deficitul fiscal ar urma să se agraveze până la 5,5% din PIB în 2020, comparativ cu un nivel planificat de 3,6% din PIB.

Noi presiuni asupra deficitului ar urma să vină din partea noii legi a pensiilor care stipulează o creştere de 40% a pensiilor începând din luna septembrie. “Odată ce impactul COVID-19 se va risipi, ne aşteptăm ca deficitul să urmeze o traiectorie de ajustare de cel puţin 0,5% din PIB pe an, în conformitate cu procedura de deficit excesiv”, susţine Banca Mondială.

Cele mai citite

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a secretizat jaful financiar de la CS Dinamo București

Clubul Sportiv Dinamo București a ajuns stat în stat de când este condus de Ionuț Popa, dar și un sac fără fund, unde...

Incendiul din sectorul 1: Dan Podaru spune că primarul avea datoria de a fi la fața locului. Ce a transmis Clotilde Armand

Primarul Clotilde Armand avea datoria de a fi pe teren, la incendiul de noaptea trecută din sectorul 1, susține Dan Podaru, candidatul PER pentru...

Investițiile PSD continuă să susțină creșterea economică în trimestrul II: Managerii Români Confirmă

Managerii români confirmă că România va continua să înregistreze creștere economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform Anchetei de Conjunctură privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă