12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO Surpriză pentru fanii Harry Potter. Școala Hogwarts și-a deschis porțile virtuale...

VIDEO Surpriză pentru fanii Harry Potter. Școala Hogwarts și-a deschis porțile virtuale pentru curioși

Lumea magică a celui mai celebru vrăjitor din lume, Harry Potter, și-a deschis, vineri, porțile virtuale pentru fanii îndrăgitei serii. Astfel, internauții pot "hoinări" pe deasupra Școlii Hogwarts de vrăjitorie și a terenurilor de vâjthaț în cadrul unei experiențe digitale foarte incitante, pe platforma Pottermore.

Experiența Hogwarts lansată, vineri, corespunde cu ziua de 1 septembrie, când orfanul în vârstă de 11 ani Harry Potter a început cursurile la Școala Hogwarts în cartea lui J.K. Rowling din 1997, "Harry Potter și piatra filosofală".

Deși Școala Hogwarts a fost recreată de multe ori în filme, lucrări artistice și parcuri tematice, experiența digitală gratuită le permite fanilor să zboare prin exteriorul castelului, pe deasupra pădurii interzise și a colibei lui Hagrid și chiar a terenului de vâjthaț.

"Această nouă caracteristică a site-ului nostru reprezintă prima oportunitate pe care fanii o au de a explora faimoasa școală de vrăjitorie oriunde și oricând și în propriul lor ritm", a declarat Henriette Stuart-Reckling, director global digital al Pottermore.

Cele șapte cărți despre Harry Potter ale lui J.K. Rowling s-au vândut în peste 400 de milioane de exemplare în întreaga lume și au fost ecranizate în opt filme ce au adus venituri de șapte miliarde de dolari.

 

Cele mai citite

Staycation: 5 idei pentru o minivacanță în propriul oraș

Staycation este un concept nou din industria turistică, dar care capătă din ce în ce mai multă popularitate. Rezultatul a două cuvinte din limba...

Steaua Armatei, sancționată de Comisia de Disciplină a FRF

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat clubul CSA Steaua cu disputarea a două meciuri fără spectatori şi o penalitate sportivă...
Ultima oră
Pe aceeași temă