28.6 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăInternaționalDouă sonate de Vivaldi, descoperite într-o arhivă din Marea Britanie

Două sonate de Vivaldi, descoperite într-o arhivă din Marea Britanie

Două sonate pentru vioară compuse de Antonio Vivaldi, necunoscute publicului larg, au fost descoperite de experţii britanici într-o colecţie de manuscrise, unde au rămas ascunse timp de 270 de ani, potrivit Mediafax.

Cele două sonate, despre care experţii afirmă că au fost compuse pentru muzicieni amatori, au fost descoperite într-un manuscris de 180 de pagini, care a fost donat arhivelor Foundling Museum din Londra.

Una dintre cele două compoziţii – Sonata in C – va fi interpretată duminică, de orchestra La Serenissima a Universităţii Hope din Liverpool, în cadrul Cornerstone Festival. Potrivit reprezentanţilor acestei instituţii, spectacolul de duminică constituie primul prilej de a interpreta această sonată în epoca modernă.

Antologia de manuscrise a fost alcătuită între anii 1715 şi 1725 şi conţine lucrări compuse de Vivaldi, Handel, Corelli şi Purcell.

Colecţia a fost achiziţionată de omul de afaceri Gerald Coke, care a donat-o arhivelor Foundling Museum din Londra în 2008.

Deşi cele două sonate poartă semnătura lui Vivaldi în acel manuscris, experţii au aflat de existenţa lor abia după ce antologia a fost catalogată de muzeul londonez.

Compozitorul italian Antonio Vivaldi, celebru pentru ciclul „Anotimpurilor”, este cel mai important reprezentant al barocului muzical veneţian. Prolificul muzician italian a compus 50 de opere, peste 500 de concerte şi aproximativ 90 de sonate.

Cele mai citite

România intră din nou sub valul de caniculă: temperaturi de până la 37 de grade și avertizări de furtuni în mai multe regiuni

Mai multe zone vor fi afectate de instabilitate atmosferică, cu ploi torențiale, vijelii și grindină, pentru care Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări...

Cheltuielile pentru protecția socială au atins un nivel record. Pensiile și sănătatea au absorbit cea mai mare parte a fondurilor

Aceste cheltuieli, care includ și costurile administrative ale sistemelor de protecție socială, au reprezentat 18,5% din Produsul Intern Brut în 2024Potrivit datelor publicate miercuri...

De la Fuente a lansat provocarea după eliminarea Franței! Mesajul care a făcut înconjurul lumii

Luis de la Fuente consideră că Spania este în acest moment cea mai bună echipă națională din lume, după calificarea în finala Campionatului Mondial.Spania...
Ultima oră
Pe aceeași temă