Senatul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca solicită Guvernului şi Parlamentului scoaterea universităţilor de stat din sistemul bugetar curent, astfel încât acestea să funcţioneze ca înainte de anul 2008, ca „instituţii publice finanţate integral din venituri proprii”, potrivit Mediafax.
Potrivit unei solicitări a Senatului UBB Cluj adresate, vineri, Guvernului şi Parlamentului, măsura are scopul de a evita „erorile” Executivului în ceea ce priveşte reducerea salariilor cadrelor didactice universitare, blocarea posturilor în universităţi sau scăderea alocaţiilor studenţilor.
„Pentru a preveni erorile majore din deciziile Guvernului şi soluţiile greşite, soluţia majoră constă în respectarea Constituţiei şi a Legii finanţelor publice şi în scoaterea universităţilor de stat din sistemul bugetar curent, lăsându-le, ca până în 2008, drept «instituţii publice finanţate integral din venituri proprii». Erorile pleacă de la desconsiderarea principiului autonomiei universitare prevăzut în Constituţia României şi de la ignorarea statutului universităţilor de stat ca fiind «instituţii publice finanţate integral din veniturile proprii», prevăzut în Legea finanţelor publice nr. 500/2002”, se arată în documentul citat.
Reprezentanţii UBB au reiterat faptul că în anii 2009-2010 s-au blocat angajările pe posturi didactice şi nedidactice, s-au redus finanţările şi s-a afectat competitivitatea universităţilor româneşti.
„S-a lovit în sprijinirea studenţilor şi în veniturile personalului cu 25-60 la sută, ceea ce a distrus o motivaţie creată de decenii. Mai nou, Guvernul României pregăteşte reglementări care vor diminua finanţarea, sprijinirea studenţilor, investiţiile şi salarizarea. De pildă, scade alocaţia per student în mod dramatic. Personalului didactic i se promite creştere de salariu cu 15 la sută, care reprezintă, însă, în fapt, salariul al 13-lea, care se anulează”, se precizează în documentul citat.