7.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialCel mai mare templu din Roma Antică se redeschide

Cel mai mare templu din Roma Antică se redeschide

Cel mai mare templu al Romei Antice a fost redeschis, joi, după aproape 30 de ani, în timp ce opinia publică critică proasta administrare a patrimoniului Italiei din cauza prăbuşirii unei case în Pompei.
„Redăm Romei unul dintre cele mai importante simboluri de putere şi măreţie ale Imperiului Roman,” a declarat pentru Agenţia France Presse Claudia Del Monte, arhitectul însărcinat cu restaurarea Templului Venus.
Proiectat de împăratul Hadrian în secolul al II-lea după Hristos, altarul ocupă o mare parte din Forumul Roman – una dintre cele mai populare atracţii turistice din Italia.
Templul avea odinioară zeci de coloane care flancau nava enormă şi un tavan şi acoperiş arcuite.
Doar 16 din coloanele de marmură albă originale mai stau în picioare.
Amplasamentul templului a fost folosit ca parcare până în anii ’80 şi, de atunci, a fost supus restaurării, cu intermitenţe.
Ridicată pe resturile vilei împăratului Nero, templul avea două camere principale, aşezate spate în spate, fiecare cu câte o statuie uriaşă – una cu Venus, zeiţa iubirii, şi cealaltă cu Roma, evident, zeiţa Romei.
Cultul zeiţei Venus a jucat un rol important în multe festivaluri religioase şi mituri romane, iar Iuliu Cezar a susţinut chiar că era descendent al ei.
Faţa statuii Romei era orientată către vest, pentru a veghea Forumul, în timp ce Venus privea către Colosseum, cu nişte scări maiestuase ce duceau direct către arena antică.
Istoricii spun că orientarea celor două statui reprezentau unitatea între trecutul şi prezentul Romei, între Est şi Vest.
Italia este cuprinsă de o dezbatere intensă referitoare la viitorul patrimoniului cultural şi arhitectural, în contextual în care sectorul se luptă cu scăderile drastice de fonduri, iar criticii dau vina pe guvern pentru că nu a reuşit să protejeze monumentele istorice, care se ruinează.
Sute de muzee, librării şi parcuri istorice sunt pe cale de a se închide în mai multe oraşe italiene, vineri, pentru a protesta faţă de tăieri – o dezbatere care s-a inflamat după ce Casa Gladiatorilor din Pompei s-a prăbuşit săptămâna trecută.
Biletele la Templul Venus vor costa 16 euro, potrivit AFP.

Cele mai citite

Horoscop 21 decembrie 2024. Provocări și oportunități

Horoscop 21 decembrie 2024. Ziua aceasta evidențiază diverse provocări și oportunități pentru fiecare zodie. Fiecare semn zodiacal este încurajat să reflecteze asupra vieții personale și...
00:02:14

VIDEO. Avocatul lui Gisele Pelicot declară că aceasta este pregătită să facă față oricărui apel în procesul de viol

Gisele Pelicot „nu se teme” de un nou proces în cazul unui apel formulat de unul sau mai mulți condamnați din procesul violurilor de...

Celine Dion, mesaj emoționant pe Instagram

Celine Dion ar fi împlinit 30 de ani de căsătorie cu René Angélil. Vedeta a marcat momentul cu un mesaj emoționant pe Instagram. Celine Dion,...
Ultima oră
Pe aceeași temă