Plenul Senatului a respins miercuri raportul cu amendamente pe cererea de reexaminare a Legii pensiilor, cu 48 de voturi „împotrivă”, 44 de voturi „pentru” şi şapte abţineri, cererea de reexaminare fiind ulterior respinsă la rândul ei, deoarece nu a întrunit numărul necesar de voturi în favoare, informează NewsIn.
Cererea de reexaminare va merge la Camera Deputaţilor ca respinsă, acesta fiind forul decizional.În urma votului pe raport şi asupra cererii de reexaminare, vârsta de pensionare nu a mai fost modificată faţă de forma adoptată iniţial la Camera Deputaţilor, rămânând 65 de ani atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.
După ce senatorii au respins raportul cu amendamente asupra reexaminării Legii pensiilor, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a anunţat pregătirea votului pe proiectul de lege „în forma în care Senatul a fost sesizat spre reexaminare”, fapt ce a provocat intervenţia liderului grupului PDL, Cristian Rădulescu, care s-a opus interpretării.
„Întotdeauna când vine o cerere de reexaminare se examinează în comisii şi apoi în plen strict conţinutul cererii de reexaminare. Dacă raportul a fost respins înseamnă că cererea a fost respinsă. Este un vot care s-a dat şi cu asta s-a încheiat discuţia. Merge la Cameră cererea de reexaminare respinsă şi asta este”, a explicat Rădulescu.
Mircea Geoană a răspuns că, procedural, în clipa în care Senatul a fost sesizat cu un text trimis la promulgare, respingerea raportului presupune şi un vot asupra textului Legii, interpretare acceptată şi de PNL. Liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a subliniat că, odată ce raportul a fost respins, plenul trebuie să supună la vot solicitarea preşedintelui de reexaminare, iar Varujan Vosganian a completat că, preluând argumentaţia lui Rădulescu, se poate înţelege că PDL a respins solicitarea de reexaminare cerută de Traian Băsescu.
„Domnul Varujan poate să înţeleagă ce doreşte dânsul”, a replicat Rădulescu. „Este foarte clar că preşedintele a cerut o singură chestiune, iar noi am aici am respins vreo 93 de amendamente care au fost aduse în plus. Este foarte clar că Legea a fost votată, a parcurs ambele Camere. A fost trimisă la promulgare, deci este votată pe toată filierea ei. Cererea preşedintelui a fost respinsă şi cu asta basta. Nu putem să mai dăm încă odată un vot asupra unei legi care a parcurs toate etapele”, a explicat din nou senatorul PDL Cristian Rădulescu.
Senatorul PSD Dan Şova a susţinut că explicaţiile date de Rădulescu pot fi citite „într-o singură cheie”: „Dânşii vor să se ferească poltiic de povara faptului că au respins punctul de pensie de 45%”.
În final, Cristian Rădulescu a anunţat în numele grupului că este de acord cu acordarea unui vot şi asupra cererii de reexaminare, în mod expres. Astfel, cererea de reexaminare a întrunit 57 de voturi „pentru” şi 49 de voturi „împotrivă”, fiind considerată respinsă deoarece nu a întrunit minimul necesar de 69 de voturi, în condiţii de lege organică.
Cererea de reexaminare va merge la Camera Deputaţilor, for decizional, ca respinsă.
În şedinţa de miercuri a Senatului au fost luate în discuţie amendamentele respinse de Comisie, printre care şi unul susţinut de Cristian Rădulescu (PDL) şi Toni Greblă (PSD), prin care vârsta de pensionare pentru bărbaţi urma să devină de 65 de ani şi pentru femei de 63, exact ca în cererea de reexaminare a preşedintelui. Acest amendament a fost ulterior respins din oficiu în momentul în care şi raportul a fost respins de plen.