7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialChina avertizează statele să nu susţină laureatul premiului Nobel

China avertizează statele să nu susţină laureatul premiului Nobel

China avertizează că vor fi „consecinţe” dacă guvernele îl vor susţine pe laureatul premiului Nobel pentru pace din acest an, Liu Xiaobo, la decernarea premiului.

Potrivit BBC, vice-ministrul de externe chinez Cui Tiankai a declarat că premiul este foarte politizat şi reprezintă o „provocare pentru sistemul juridic al Chinei”.

Diplomaţii din Oslo, capitala Norvegiei, au declarat că Ambasada Chinei a trimis scrisori care îi avertizează să nu participe la decernarea premiului.

Liu Xiaobo a fost încarcerat în decembrie 2009 pentru acţiuni împotriva guvernului după ce a solicitat reforma completă a politicii în China.

Decizia de acordare a premiului Nobel pentru pace disidentului chinez, a fost condamnată agresiv de guvernul comunist. Acesta a acuzat că premiul este echivalent cu „încurajarea crimei”.

China foloseşte momentul decernării premiului Nobel pentru pace ca instrument politic, mai notează BBC.

„Problema pentru unele ţări europene este simplă: vor să fie parte a jocului politic de provocare a sistemului judiciar al Chinei sau vor să dezvolte relaţii cu adevărat prietenoase cu guvernul chinez şi poporul condus de acesta?”, mai spune vice-ministrul de externe Cui Tiankai.

„Ce imagine vor să lase chinezului de rând? Din punctul meu de vedere acestea sunt variantele. Trebuie să ia o decizie potrivit propriilor judecăţi”, a completat vice-ministrul chinez, citat de BBC.

Un comentariu publicat vineri în Ziarul Poporului, cotidianul de curte al partidului comunist din China, descrie premiul Nobel ca un instrument politic folosit de Occident pentru atacarea Chinei aflate în ascensiune.

În ciuda avertizărilor, majoritatea ambasadorilor europeni de la Oslo a confirmat participarea la ceremonia decernării premiului pentru pace.

Nu se ştie încă cine va primi premiul în numele lui Liu Xiaobo.

 

Cele mai citite

Bosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel global

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto europeană, a dezvăluit planuri de reducere a 5.500 de locuri de muncă la nivel...

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...

Vreme rece și ninsori în cea mai mare parte a țării. Ultimele informații de la ANM

Sâmbătă, vremea se răcește semnificativ în aproape toate regiunile României. La munte, în nord-vest și centru, se vor semnala ninsori, în timp ce în...
Ultima oră
Pe aceeași temă