20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE Mircea Băsescu, eliberat condiționat. Ce a declarat la ieșirea de la...

UPDATE Mircea Băsescu, eliberat condiționat. Ce a declarat la ieșirea de la Penitenciarul Poarta Albă

UPDATE 15.00: Mircea Băsescu a părăsit, luni, Penitenciarul Poarta Albă unde a fost încarcerat pentru trafic de influenţă, după ce Tribunalul Constanţa a decis că poate fi eliberat condiţionat, informează News.ro.

 El a declarat că i-a fost dor de copii, după care a urcat într-o maşină şi a plecat.

 

10.05: Mircea Băsescu va fi eliberat condiționat, informează Digi24.



Magistrații Tribunalului Constanța decid, luni, dacă Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, va fi eliberat condiționat, informează Mediafax.

În 4 septembrie, Tribunalul Constanţa a judecat contestaţia depusă de DNA împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia de eliberare condiţionată a lui Mircea Băsescu şi a amânat pronunţarea pentru data de 11 septembrie. În 19 iulie, magistraţii Judecătoriei Medgidia au decis că Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, poate fi eliberat condiţionat, dar hotărârea instanţei nu a fost definitivă. Decizia a fost contestată de DNA în termenul prevăzut, de trei zile, la Tribunalul Constanţa.

Este cea de-a treia solicitare de punere în libertate a lui Mircea Băsescu admisă de Judecătoria Medgidia, după cele de la sfârşitul anului trecut, respectiv, la începutul acestui an.

Mircea Băsescu a fost condamnat, în luna iunie 2016, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că ar fi primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel, dar, conform legii, el întruneşte condiţiile pentru eliberare condiţionată – are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.

În prezent, Mircea Băsescu îşi ispăşeşte pedeapsa la Penitenciarul de la Poarta Alba.

Cele mai citite

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...
Ultima oră
Pe aceeași temă