Aura de influencer progresist a lui Tismăneanu, poreclit Volodea, de apropiaţi, s-a făcut arşice la un simplu click.
A râs. Şi a publicat o fotografie cu mesaj rasist. Şi-a creat o stare de bine. Pe care a dorit s-o împărtăşească şi prietenilor. În zadar a şters-o la un moment dat. Crima de rasism, atât de bine definită în ideologia Şcolii de la Frankfurt, pe care el o promovează, era deja comisă. Nu omori din instinct un om şi apoi spui că-ţi pare rău.
Instinctul l-a demascat
Inconştientul i-a reverberat şi i-a stârnit automat râsul. Râsul, ca şi strănutul, este un act reflex. Incontrolabil. Psihologii zic că râsul e înnăscut. Face parte din profilul comportamental. Dacă e şi împărtăşit prin alte mijloace e semn că actantul vrea contagiune. Râsul colectiv nu mai e un act reflex. E o condiţie de status social. Numai că Tismăneanu are toate “virtuţile,” doar de comediant nu e bun.
Umorul ţine de inconştient, ca visul?
Odată la un curs de comunicare non-verbală am fost întrebat dacă şi umorul, la fel ca visul, ţine de inconştient. Aici m-am cam blocat pe moment. Am răspuns din ce ştiam. Freud în cartea sa “Der Witz und seine Beziehung zum Unbewußten” făcea distincţie dintre glumele controversate şi umorul necontencios. Sunt unii care râd la un deget ridicat. Alţii la o caricatură. Politologul şi-a asumat amuzamentul: “ciorile de la Ţăndărei.” A ţinut să adauge: super tare.
Cum de l-a luat valul pe raţionalul iraţionalului de context?
Dacă te trezeşti în faţă cu un extraterestru, nu ai impulsul de a râde de fizionomia lui. Ci de a te speria. Amigdalina din spatele hipotalamusului are rolul de muşcă şi fugi.
Când Vladimir Tismăneanu a văzut ciorile pe un gard din Ţăndărei, sigur nu s-a speriat. Instinctul său i-a stârnit râsul. Şi pentru a-şi emancipa starea a răspândit-o şi altora. Semn că în camera ecourilor din cercul său, atât de bine descrisă de Institutul Edelmann, rezonează o lume consonantă, care împărtăşte aceleaşi gânduri, senzaţii şi trăiri.
În microclimatul său, toţi sunt de acord, trăiesc ca-n ministerul adevărului al lui Orwell. Când ies de acolo se comportă precum locuitorii peşterii lui Platon.
Profetul progresismului caviar s-a dezbrăcat de mantia de purpură
Pentru mulţi din bula sa, Tismăneanu e profetul. Adepţii săi nu ştiu că el mânuieşte şmechereşte lumina. Mulţi dintre ei, fermecaţi de întunericul propagandei, lăsaţi singuri orbecăie. Nu au un far.
Iar capul de lampă e însuşi Vladimir Tismăneanu, ideologul, constructorul de ţinte, făuritorul de portrete, justiţiarul, alesul. Sentinţele lui erau, până la comiterea faptei de lestoleranţă, împărtăşite de pături largi de iobagi ai credinţei că de la el vine lumina.
Numai că râsul său mefistofelic l-a dat de gol.
Vocile lumii:
“Au arătat că nu sunt cu nimic mai breji, mai ”corect politic” decât ”vulgul” pe care îl disprețuiesc, ori îl acuză de toate ”ismele”, Marius Oprea
Inconştientul i-a topit figura de ceară
Personajul şi-a dat deoparte fără să vrea coaja corectitudinii politice pentru a se releva – graţie inconştientului – ca un individ arogant, dispreţuitor, dar format, crescut şi educat în cartierul Primăverii, acolo unde fii de nomenclaturişi au învăţat să privească lumea de sus.
Când autorul se desparte de scrierile sale devine personaj de „Basic Instinct”
Multe dintre scrierile lui Tismăneanu evocă în subsidiar dedublarea autorului. El nu voia condamnarea penală a comunismului, ci doar umbrirea ideologică a celor dintâi stătători ai Partidului Comunist. Pentru a ne dovedi că e un influencer de sistem, s-a înfoiat, calibrat şi strunit ca un justiţiar, atunci când era nevoie de conturat profilul duşmanului. Pentru a se înţelege mai bine, proful de progres american mai bine i-ar studia pornirile primare ale scenaristului Joe Eszterhas din „Basic Instinct.” Aşa s-ar redescoperi.
E clar că turma progresistă i-a fost trambulină
Cred că singur era nimeni. Împreună cu alţii el crează o falangă de sistem, să-i zicem o unitate.
După ce a ştert mesajul rasist, a explicat cititorilor săi, căzuţi în extaz, că nu ştia semnificaţia ciorilor în limbajul curent al românilor. Să o lăsăm mai moale, că măcăne!
Când am ajuns prima oară în SUA, am fost întrebat cum se zice în limba română la om de culoare. Şi am răspuns “negru.” Nu e bine nici să pronunţi nici în limba ta, mi s-a spus. E prea apropiat fonetic de nigar, ce nu se mai foloseşte pentru că nu mai e corect politic.
Greu de crezut că profesorul de la Marryland – care se laudă cu o memorie de excepţie – nu mai ţine minte că şi comuniştii au avut un fel de corectitudine şi preferau simboluri asociate cuvântului neaoş de ţigan.
Inconştientul i-a produs autocombustie
Disperarea lui Tismăneanu e mare. Nu pentru că a ajuns pe mâna CNCD. Puţin îi pasă de o amendă acolo, ceva. Inconştientul i-a distrus ca într-o explozie întreaga sa faimă. Şi-a pierdut, preţ de un sughiţ, coroana de intelectual public. Făuritorul de trenduri s-a dezbrăcat în văzul lumii. Mai mult, a preferat să-i îndemne şi pe alţii să o facă. Când cineva i-a tras de mânecă şi-au dat seama că spirala lor e live pe toate canalele. Oamenii umbrelor s-au jenat puţin şi au coborât periscopul.
Atât râsul său comunitar cât şi “Ciorile de la Ţăndărei” de pe pagina sa de socializare i-au descompus într-o clipă ceara de pe fizionomie. Câte zeci de cărţi a mai scris, câţi colegi din cooperativă i-a mai pus să-i laude măreţia, să vină aşa dintr-o dată nefăcutul, ghilotină peste o carieră de zeu?
Marele cărturar s-a gândit să o dea pe umor.
Cât despre umor, asta ţine de ariile prefrontale, de lobii creierului uman, mult mai dezvoltat decât la primate, zic profesorii mei de la Psihologie.
Umorul nu e un gest reflex. Dar inconştient, după Freud. E un compus de interpretări de sinapse interconectate, zic psihologii şcolii noi. Umorul de unul singur în casă e ca un manuscris pierdut într-un sertar. Umorul e arta intepretării, cum narcisismul profesorului băsist e pelerina peste sacoul cu două feţe al unui personaj ce şi-a construit o carieră de cacealma. A vrut să fie As de caro. Sfârşeşte ca juvete de inimă neagră. Asta pentru că atunci când Dumnezeu împărţea românilor modestia, VOLO juca poker cu Nicu Ceauşescu.
