M-am dus la RAEF (Romanian-American Enterprise Fund – n.r.) într-o zi. Portarul îmi deschide o uşă mare, de sticlă, cu un scârţâit lugubru, pe care cred că l-au auzit şi cei de la sediul central al PNL, de peste Bulevardul Aviatorilor. Uşa se închide în urma mea cu acelaşi scârţâit prelung. Cum nu eram în întârziere, ba chiar ajunsesem cu câteva minute mai devreme, mă opresc să-l întreb pe portar de ce nu face nimic cu uşa aceea. „Eu nu sunt de la RAEF, sunt de la firma de pază”. „Înţeleg, dar eu nu v-am întrebat de unde sunteţi, ci de ce nu faceţi ca uşa să nu mai scârţâie”. „Dar, asta nu e treaba mea, eu sunt pus aici să păzesc!”. „De acord, dar uşa asta vă scârţâie în cap din minut în minut, până una-alta, ca să nu mai spun că ar fi şi mai politicos faţă de cei care intră să nu fie întâmpinaţi în acest fel”.
Omul începe să se enerveze şi să ridice vocea: „Dom’le, nu înţelegeţi, eu sunt paznic aici, nu mi-a spus nimeni să mă ocup şi de scârţâitul uşii. Şi, oricum, nici nu aş putea să părăsesc obiectivul”. „Da, dar aţi putea să-i rugaţi pe cei de aici să trimită pe cineva cu puţin ulei, şi gata, se rezolvă imediat”. „Dom’le”, aproape strigând şi cu ochii dilataţi: „nu întelegeţi o dată că eu nu pentru asta sunt pus aici?”. Şi, discuţia a mai continuat în acelaşi fel câteva minute bune. Am întârziat la întâlnirea cu RAEF-ul…
Recunoaşteţi personajul? Eu îl întâlnesc în fiecare zi. Vine şi mă întreabă de ce el nu reuşeşte să-şi găsească un job mai bun, aşa cum reuşesc alţii. Sau să mă întrebe de ce, după atâţia şi atâţia ani de experienţă, nu a ajuns director general la firma lui de pază. Ar avea mai multe şanse dacă ar face un master la Spiru Haret? Sau chiar un MBA? Merită să-şi vândă casa ca să se înscrie la MBA? Dar, pot eu să-i garantez că după aceea va obţine postul? Şi, tot el îşi dă răspunsul: „Ştiu eu cum merg lucrurile în România, dacă nu ai pile şi dacă nu cotizezi, s-a terminat, nu te promovează nimeni”.
