15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăCristian Diaconescu: Starea de urgență trebuie prelungită, șantajul politic e inadmisibil

Cristian Diaconescu: Starea de urgență trebuie prelungită, șantajul politic e inadmisibil

“Prelungirea stării de urgenţă este obligatorie iar şantajul politic este inadmisibil. DA, se contemplă în unele state o ieşire treptată din regimul de restricţii, dar procedurile sunt încă incerte şi cu foarte multe semne de întrebare privind modalităţile de implementare”, a explicat Cristian Diaconescu, marţi, într-o postare pe Facebook.

Fostul consilier prezidențial subliniază că majoritatea statelor UE, dar şi Statele Unite, au permis suspendarea sau amânarea plăţilor obligaţiilor către stat, pentru a ușura problemele legate de criza coronavirusului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă