14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăCulturăPolițiștii vor aduce Lumină în noaptea de Paști, a anunțat ministrul Marcel...

Polițiștii vor aduce Lumină în noaptea de Paști, a anunțat ministrul Marcel Vela

Această acțiune a angajaților Ministerului Afacerilor Interne este prevăzută într-un protocol pe care MAI l-a încheiat cu Patriarhia Română, a precizat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Polițiștii și polițiștii de frontieră din Ministerul de Interne vor fi ajutați la această acțiune, de aducere a Luminii către credincioși, de pompieri, de poliști locali, de jandarmi, de militari ai Armatei și de voluntari.

Potrivit ministrului de Interne, credincioșii vor putea ieși din locuințele lor în noaptea de Înviere, dar fără a forma grupuri mai mari de trei persoane și fără a se duce la biserici. În fața locuințelor, credincioșii vor putea lua Lumină de la patrulele de poliție, apoi trebuie să intre cu candela sau cu lumânarea în locuință.

De asemenea, echipajele din posturile fixe, cum ar fi cele din intersecții sau din punctele de control trecere frontieră, vor distribui Lumină, a precizat ministrul Marcel Vela.

Deplasarea credincioșilor la biserici va fi permisă doar înaintea nopții de Înviere, în zilele de vineri și sâmbătă, doar între orele 7 – 17, pentru a lua Paști.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Directorul general al Binance ar putea fi condamnat la doi ani de închisoare

Fostul director executiv al Binance, cea mai mare bursă de criptomonede din lume, ar putea fi condamnat la ani de închisoare, după ce a...

Programul apă-canal de la Fondul de Mediu a fost fraudat! Președintele AFM confirmă dezvăluirile PUTEREA

Președintele Administrației Fondului de Mediu, Laurențiu Neculaescu, confirmă dezvăluirile PUTEREA legate de fraudele masive cu finanțare prin AFM pentru programul apă-canal. Conducerea Administrației Fondului...

Lloyd Austin impulsionează statele care dețin sisteme Patriot să le doneze Ucrainei

Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă