15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialOferte de criză la cantina studenţească

Oferte de criză la cantina studenţească

Studenţii de la Universitatea Maritimă Constanţa plătesc 8 lei pentru un meniu complet.

Între două cursuri, studenţii Universităţii Maritime din Constanţa coboară la cantină Consumatorii au la dispoziţie, în fiecare zi, bucate variate. Meniul studenţesc cuprinde două feluri de mâncare şi costă 8 lei.

Ciorbele costă între 4,5 şi 5,5 lei, o porţie de orez cu lapte costă 3 lei, 200 g de garnitură costă 3 sau 4 lei, iar salatele au preţuri cuprinse între 3,5 şi 4 lei.

Se prepară salată grecească şi bulgărească, la preţul de 6 lei. Cel mai scump preparat este fileul de porc la grătar şi costă 7 lei.

Tinerii dau iama la cantină în special la prânz, după ce ies de la primele cursuri. „Destul de bună mâncarea.

Nu vin chiar în fiecare zi, doar când mănânc ciorbă. Îmi place ciorba de văcuţă. Preţul este moderat, am dat 5,5 lei”, ne-a spus un student din anul I, din Vrancea.

„Avem toate genurile de preparate, de la prăjeli, grătare, la salate şi dulciuri.

Am încercat să facem un preţ minim pentru studenţii care vin aici, tocmai pentru ca aceştia să-şi permită să mănânce în fiecare zi”, a completat administratorul localului, Ovidiu Cherametli.   

Cele mai citite

Minaur Baia Mare a ratat calificarea în finala EHF European Cup, după o nouă înfrângere în fața lui Valur Reykjavik

Minaur Baia Mare a ratat calificarea în finala EHF European Cup, după ce a fost învinsă acasă de echipa islandeză Valur Reykjavik, cu scorul...

Messi, de neoprit în America! Argentinianul a reușit o nouă dublă și e golgheter în MLS

Lionel Messi a contribuit decisiv la victoria lui Inter Miami cu scorul de 4-1 în faţa lui New England Revolution, după ce a marcat...

Scrima românească, reprezentată la Paris! Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat concursul desfăşurat sâmbătă la turneul preolimpic de scrimă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă