21.2 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăSpecialCadouri fabuloase pentru cei 33 de mineri salvaţi în Chile - presă

Cadouri fabuloase pentru cei 33 de mineri salvaţi în Chile – presă

Coşmarul celor 33 de mineri blocaţi peste două luni în mina San Jose din Chile s-ar putea transforma într-un “vis binemeritat”, ei primind bani şi numeroase cadouri, între care concedii pe insulele greceşti din Mediterana şi invitaţii la cluburi de fotbal, relatează Le Point, citat de Mediafax.

Fiecare dintre mineri va primi câte un cec în valoare de cinci milioane de pesos chilieni (aproximativ 7.500 de euro), din partea miliardarului Leonardo Farkas, fost pianist şi candidat la alegerile prezidenţiale chiliene. Ei vor primi, de asemenea, câte o vacanţă, din partea salariaţilor şi directorilor minei greceşti Elmin, care au adunat bani pentru a organiza vacanţe de două persoane pe insulele greceşti din Marea Mediterană.

Prezenţa între minerii blocaţi în subteran a lui Franklin Lobos, fost mijlocaş al selecţionatei chiliene în faza calificărilor la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984, a suscitat numeroase oferte din lumea fotbalului. În afară de tricouri cu dedicaţii din partea lui Cristiano Ronaldo, echipa Real Madrid le-a propus celor 33 să viziteze stadionul Santiago Bernabeu. Echipa britanică Manchester United se pregăteşte şi ea să le adreseze invitaţii.

Totodată, pe termen lung, Lobos, care a devenit şofer de camion pentru a plăti studiile celor două fiice ale sale, şi-ar putea vedea ameliorată cariera profesională. Institutul Chilian de Fotbal i-a oferit un curs pentru a deveni director tehnic.

Cei 33 de mineri vor putea asculta muzică pe iPod-urile pe care preşedintele Apple, Steve Jobs, le-a dat preşedintelui chilian, Sebastian Pinera, într-o vizită efectuată în Statele Unite. De asemenea, cel mai tânăr dintre mineri, Jimmy Sanchez, în vârstă de 19 ani, a primit un album cu dedicaţie din partea idolului său, cântăreţul de reggaeton Daddy Yankee.

Însă, minerii şi rudele lor caută un mijloc să câştige bani din această poveste, pentru a nu mai fi nevoiţi să coboare în mină, potrivit publicaţiei franceze. Ei încearcă să înregistreze ca marcă mesajul “Noi suntem bine, cei 33 din refugiu” şi se gândesc să obţină drepturi de autor. Solicitaţi de presa din întreaga lume, ei au primit, totodată, propuneri privind publicarea de cărţi, realizarea de documentare sau filme bazate pe experienţa lor. Realizatorul chilian Rodrigo Ortuzar pregăteşte, de exemplu, un lungmetraj “care va amesteca ficţiunea şi realitatea”, care se va numi “Cei 33”.

Cele mai citite

Ultima zi de școală

Elevii vor intra de astăzi, după finalizarea cursurilor, în vacanţa de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.Elevii din clasele a XII-a zi, a...

EURO 2024: Spania a rezolvat calificarea în optimi după ce a învins Italia cu 1-0

Selecţionata Spaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Italia,...

Crosul „Bucuria Alergării cu Invictus” – Ediția I

COMUNICAT DE PRESĂ Prima ediție a Crosului „Bucuria alergării cu Invictus", va avea loc sâmbătă, 22 iunie, începând cu ora 08.30, în Parcul Municipal Vest...
Ultima oră
Pe aceeași temă