29.6 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSpecialMicrosoft ar putea cumpăra Adobe

Microsoft ar putea cumpăra Adobe

Valoarea acţiunilor Adobe a crescut, după ce au apărut zvonuri conform cărora Microsoft ar putea cumpăra compania în viitorul apropiat. Acţiunile companiei Adobe au crescut cu 12% după ce New York Times a anunţat că directorii executivi ai Microsoft (Steve Ballmer) şi Adobe (Shantanu Narayen) au avut recent o întâlnire secretă, informează Bloomberg.

Adobe şi Microsoft sunt competitori tradiţionali pe anumite segmente ale pieţei software, iar rivalitatea dintre cele două companii a escaladat în 2007, când Microsoft a început să promoveze Silverlight, un soft care concurează direct cu Adobe Flash. Directorul de comunicare al Adobe, Holly Campbell, nu a negat că întâlnirea a avut loc. „Adobe şi Microsoft au milioane de clienţi în întreaga lume, iar directorii se întâlnesc din când în când. Totuşi, nu facem comentarii publice privind întâlnirile şi subiectele abordate”, a afirmat ea.

„No comment”, a fost reacţia reprezentanţilor Microsoft, după cum scrie ziare.com. „Preţul ridicat şi antitrustul ar putea fi nişte impedimente majore”, au mai spus oficialii. De asemenea, s-a mai discutat despre modul în care Adobe ar putea să combată Apple, principalul rival. Adobe şi Apple au fost implicate într-o dispută legată de refuzul manifestat de Apple de a permite utilizarea softului video Adobe Flash pe produsele iphone, ipod Touch şi iPad.

Decizia Apple de a accepta şi aplicaţii făcute în Flash vine după un lung conflict cu Adobe. Steve Jobs, directorul Apple, spunea că nu permite rularea Flash pe iphone, ipod şi iPad pentru că acest program a fost făcut pentru era „PC-urilor şi mouse-urilor”. Jobs a mai afirmat că utilizatorii de produse Apple nu trebuie însă să-şi facă griji pentru că nu suportă Adobe Flash, deoarece programul este plin de erori şi lumea va evolua oricum înspre HTML5.

Cele mai citite

Record absolut la Medicina din București: aproape 7.000 de tineri concurează pentru un loc la UMF „Carol Davila”

Din totalul locurilor scoase la concurs, 1.291 sunt finanțate de la bugetul de stat, iar 656 sunt disponibile cu taxăUniversitatea de Medicină și Farmacie...

Iranul susține că a încasat 18 miliarde de dolari din petrol, în plin conflict cu SUA și Israel

Potrivit autorităților iraniene, veniturile obținute din vânzarea petrolului reprezintă mai mult de 60% din suma estimată în bugetul anual al statului, pentru această categorieIranul...

Localnicii din Tulcea, sfătuiți să se adăpostească în beciuri, după o alertă aeriană

Autoritățile au semnalat posibilitatea apariției unor riscuri generate de incidente în spațiul aerianMesajul a fost transmis în jurul orei 10:16 de Inspectoratul pentru Situații...
Ultima oră
Pe aceeași temă