12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportUEFA avansează un nou scenariu pentru finalizarea Champions League

UEFA avansează un nou scenariu pentru finalizarea Champions League

În joc sunt veniturile din drepturile de televizare pentru acest sezon, precum şi riscul de scădere a valorii acestora pentru următoarea ediţie a competiţiei.

Cele două organizaţii caută în prezent un loc pentru organizarea acestei formule cu opt echipe, într-o zonă izolată în care jucătorii şi membrii staff-urilor acestora să fie feriţi de coronavirus. Meciurile rămase de disputat urmează să se joace apoi sub acest format, scrie publicaţia catalană.

Problema o reprezintă, însă, faptul că dacă formatul competiţiei va fi schimbat, o parte din contractele de televizare ar urma să fie renegociate, pentru că bazele acordului semnat s-ar schimba, ceea ce ar face lucrurile foarte dificile.

Se mai are, totodată, în vedere posibilitatea disputării sferturilor de finală şi semifinalelor Champions League într-un singur meci, pe terenuri neutre, pentru a a reduce formatul, în timp ce finala ar putea fi menţinută pe Stadionul Olimipc Ataturk din Istanbul, care trebuia să găzduiască iniţial ultimul act din Liga Campionilor, pe 30 mai.

Comitetul Executiv al UEFA se va reuni din nou săptămâna viitoare, prioritatea forului european reprezentând-o încheierea campionatelor şi cupelor din fiecare ţară, până pe 3 august, după care urmează să se finalizeze şi cele două cupe continentale, Liga Campionilor şi Europa League.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă