34.1 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialCeremonii fără fast

Ceremonii fără fast

A trăit toată viaţa discret şi tot discret a fost şi ultimul ei drum. Ceremoniile care au precedat funeraliile de azi ale mamei preşedintelui Traian Băsescu s-au remarcat prin  simplitate. Mulţi constănţeni se aşteptau ieri la o mo­bi­li­zare impresionantă a for­ţe­lor de ordine, aşa cum s-a întâm­plat în cazul altor persoane publice, şi la pre­zenţa a mii de curioşi în jurul catafalcului bătrânei doamne. Elena Bă­sescu, decedată luni la vârsta de 82 de ani, a fost însă ve­gheată doar de familie şi de câţiva apropiaţi. Întors luni seară de la Bruxelles, pre­şe­din­te­le Traian Băsescu a mers direct la Constanţa. Vizibil marcat, seful statului a vegheat întreaga noapte la căpătâiul mamei sale.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Elenei Băsescu a fost depus, ieri dimineaţă, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, aflată la mai puţin de un kilometru de blocul în care locuia mama şefului statului. Dintre membrii fa­miliei, doar preşedintele a însoţit sicriul la biserică. Ieri, doi preoţi au oficiat o slujbă de pomenire pentru Elena Bă­sescu, la care au asistat pre­şe­dintele, fratele acestuia, Mircea Băsescu, soţiile lor şi alte câteva persoane. Pre­şe­dintele şi soţia sa au asistat cu ochii scăldaţi în lacrimi la slujba religioasă. Imediat după slujbă, Traian Băsescu a plecat, singur, din biserică. Pe tot parcursul zilei de ieri, mai mulţi prieteni ai familiei, dar şi reprezentanţi ai Primăriei si Prefecturii Cons­tanţa au depus coroane de flori la biserica unde era depus trupul neînsufleţit al Elenei Băsescu. Mama pre­şe­din­te­lui va fi înmor­mântată astăzi, la ora 10.00, la Cimitirul Central din Constanţa. La înmor­mân­tare este aşteptat şi premierul Emil Boc. 

Cele mai citite

ANPC publică primul ghid național pentru comerțul online. Transparență pentru magazine și recomandări

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat primul ghid național dedicat comerțului online, un document care reunește recomandări pentru magazinele digitale și informații...

Caniculă și furtuni în România. ANM a emis noi avertizări Cod galben pentru 15 județe și București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod galben de caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, valabile până luni dimineață în...

Nicușor Dan respinge ideea alegerilor anticipate: „Un subiect total neserios”

Președintele Nicușor Dan consideră că discuțiile despre organizarea unor alegeri anticipate nu au fundament și arată o abordare lipsită de maturitate din partea clasei...
Ultima oră
Pe aceeași temă