19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialBijuteria Lacina

Bijuteria Lacina

Lacina Traore este, în acest moment, cel mai curtat jucător din Liga I, evoluţia sa din meciul cu AS Roma, de pe Olimpico, fiind iar remarcată.

Ne-a scos peri albi în meciul AS Roma-CFR Cluj (2-1), din a doua etapă a Ligii Campionilor, a dat de două ori mingea în bară şi ne-a privat de cel puţin un gol ca şi făcut (dacă i-ar fi pasat lui Culio la şutul în transversala lui Lobonţ) dar, paradoxal, după meciul de pe Stadio Olimpico i-a crescut şi mai mult cota. Lacina Traore, ivorianul de 20 de ani din atacul lui CFR Cluj, a demonstrat din nou că are o forţă de pătrundere senzaţională, o viteză neobişnuită pentru înălţimea sa (2,03 m) şi o dezinvoltură, un tupeu, cum numai la marii fotbalişti mai găseşti. Iar asemănarea sa cu togolezul de 32 milioane de euro din atacul lui Manchester City, Emmanuel Adebayor, pe care ziariştii englezi au sesizat-o, e din ce în ce mai vizibilă.

Cine e Traore

Lacina Traore, care mai are 17 fraţi, s-a născut în mai 1990 într-un cartier mărginaş din Abidjan, Abobo, începând fotbalul la Academia Sol Beni din capitala Coastei de Fildeş. Din cauza problemelor financiare ale familiei nu a putut merge la şcoală decât şase clase, urmând apoi nişte cursuri de croitorie! Dar fotbalul era vocaţia lui. A ajuns la Cluj când nu împlinise încă 17 ani, alături de alţi trei conaţionali de aproape aceeaşi vârstă, Viera, Camara şi Emmanuel Kone, având nevoie de cel puţin un an pentru a se acomoda în ţara noastră. A devenit rapid golgheterul echipei CFR Cluj II. Este singurul dintre cei patru ivorieni veniţi în 2007 la CFR care a reuşit să se impună la prima echipă, iar evoluţia sa nu a întârziat să atragă privirile. Primul care l-a remarcat a fost Arsene Wenger, managerul lui Arsenal Londra, care a şi confirmat oficial faptul că este interesat de el. „Am fost în contact cu Arsenal pentru el, dar nu au făcut o ofertă concretă şi discuţiile nu s-au finalizat”, a spus preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan.

În acest moment, cifrele care se învârt în jurul său sunt ameţitoare şi debusolante. Site-ul de specialitate „transfermarkt” îl cotează la 2,1 milioane de euro, dar se spune că Liverpool şi Arsenal ar fi dispuse să dea mult mai mult pentru a-l avea. Visul clujenilor este însă să-l vândă pentru 10 milioane de euro.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă