Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat duminică la Deva că, la scurt timp după Congresul partidului care va avea loc la jumătatea lunii octombrie, va fi depusă moţiunea de cenzură pentru înlăturarea „Guvernului condus de Băsescu-Boc”. relatează Mediafax.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut apel din nou la sindicalişti, să vină în stradă în ziua în care se va dezbate moţiunea de cenzură.
„Vrem să ne întâlnim din nou, în stradă, la momentul moţiunii de cenzură din această toamnă, moţiune care vă spun direct că îmi doresc enorm de mult să o facem astfel încât să fie votată de minim 236 de parlamentari! (…) Nu vreau să fim alternativa la ce e acum! Vreau să creăm un nou proiect pentru România şi speranţa oamenilor se îndreaptă spre noi, nu doar ca să-l schimbăm pe Boc şi pe Băsescu şi să salvăm România din prăpastia în care au adus-o!”, a spus Victor Ponta la Conferinţa extraordinară a PSD Hunedoara.
Victor Ponta a criticat din nou actuala guvernare, menţionând reducerea cu 25 la sută a salariilor bugetarilor.
„Ce s-a întâmplat dacă salariile bugetarilor au fost reduse? Nimic bun. Acum, vor să scadă şi pensiile, pentru că pensionarii nu sunt de acord cu ei, la fel cum au procedat şi cu salariile bugetarilor”, a spus Victor Ponta, în faţa celor aproximatv 570 de delegaţi care participă la Conferinţa Judeţeană.
În acelaşi timp, Ponta le-a cerut social-democraţilor hunedoreni să câştige alegerile din Colegiul numărul 3 Hunedoara, post rămas vacant în urma decesului deputatului Ioan Timiş.
„Nu veţi avea nicio scuză dacă veţi pierde alegerile în Colegiul 3. Gândiţi-vă cât de greu ne este să mai convingem un deputat sau un senator să vină alături de noi la moţiunea de cenzură. De aceea este nevoie de încă un deputat ales”, a spus Ponta.