Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat că gardienii Penitenciarului Ploiești au observat, sâmbătă, în jurul orei 16,15, că deținutul L.O., care îşi executa pedeapsa în regim deschis, a părăsit Secţia Exterioară Movila Vulpii, aparţinând Penitenciarului Ploieşti.
“În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea IPJ Prahova, IJJ Prahova, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, procedându-se, totodată, la alarmarea personalului şi trimiterea de echipe de căutare. Menţionăm că fapta deţinutului constituie evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani. La momentul părăsirii secţiei exterioare, deţinutul era îmbrăcat cu: pantaloni de trening de culoare bleumarin, pulover de culoare gri”, a anunțat ANP.