7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialProcurorul Mihaiela Iorga se poate întoarce la DNA

Procurorul Mihaiela Iorga se poate întoarce la DNA

Instanţa a suspendat ordinul prin care procurorul Mihaiela Iorga a fost exclusă din DNA. Decizia a fost luată de instanţa Curţii de Apel Bucureşti, unde Mihaiela Iorga contestase ordinul prin care fusese exclusă din DNA.

"În baza art.14 din Legea nr.554/2004, suspendă executarea Ordinului nr.301/05.07.2017 emis de Procurorul Şef al DNA până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea ordinului. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale", se arată în decizia luată azi. Hotărârea poate fi contestată, dar este executorie, aşa că de miercuri ea se va putea întoarce la DNA, potrivit Digi24.

Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţa în 20 iulie că a descoperit nereguli grave în dosarele instrumentate de Mihaiela Iorga, unul dintre procurorii revocaţi din funcţie . În fişetul ei din birou au fost găsiţi 400.000 de lei, pentru care nu există justificare, ceasuri de lux şi documente acuzatoare la adresa unui înalt oficial, cărora anchetatorul nu le-a dat curs, spunea DNA.

DNA arăta că a decis să sesizeze Inspecția Judiciară după ce în urma revocării Mihaielei Iorga-Moraru din direcție s-a trecut la inventarierea dosarelor la care aceasta lucrase anterior.

În aceste dosare s-au găsit mai multe nereguli, susţinea Direcţia. Astfel, într-unul dintre dosare a fost găsită suma de 398.000 de lei, primită de la o persoană fizică, după cum reiese dintr-un proces verbal întocmit de magistratul care a lucrat la DNA până la începutul acestei luni, însă banii nu erau justificați în vreun fel și nici nu proveneau din fondul de flagrant, mai adăuga DNA.

De asemenea, în fișetul procurorului ar fi fost găsit un ceas în valoare de aproape 68.000 de lei și un stilou de peste 8.000 de lei, care erau probe într-un dosar și ar fi trebuit să stea, în mod normal, în camera de probe a DNA și nu în fișetul procurorului, potrivit Direcției.

Într-un alt dosar, Mihaiela Iorga-Moraru ar fi făcut demersurile pentru solicitarea unui aviz pentru începerea urmăririi penale, l-ar fi obținut, dar ar fi dat curs acelui aviz abia după ce faptele s-au prescris.

Toate aceste aspecte au ajuns la Inspecția Judiciară. Inspecția Judiciară mai făcea verificări privind o plângere depusă de Mihaiela Iorga-Moraru și alți doi procurori la adresa șefei DNA, după ce i s-a cerut să facă un test cu detectorul de minciuni în ancheta privind înregistrările din interiorul DNA.

În 14 septembrie, contestaţia formulată Mihaiela Moraru Iorga la decizia de revocare din funcţia deţinută în DNA a fost respinsă de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). 

Cele mai citite

Amazon extinde investițiile în inteligența artificială: 4 miliarde de dolari suplimentari pentru startup-ul AI Anthropic

Amazon a anunțat vineri o investiție suplimentară de 4 miliarde de dolari în startup-ul de inteligență artificială Anthropic, fondat de foști lideri ai OpenAI,...

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Peste 100000 de votanți din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbătă, ora 15.00, la alegerile prezidențiale

Peste 104.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 15,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă