19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechDragnea: Atitudinea lui Iohannis nu e bună

Dragnea: Atitudinea lui Iohannis nu e bună

Șeful PSD Liviu Dragnea a declarat vineri, că ''un război politic în România nu va avea câștigători'', iar atitudinea președintelui Klaus Iohannis ''nu e bună'', referindu-se la reacția reprezentanților Administrației Prezidențiale față de afirmații ale președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

''Atitudinea asta, din partea președintelui Iohannis, câteodată, pentru că are perioade când este foarte în regulă din punct de vedere al relaționării instituționale cu celelalte puteri, câteodată este foarte tranșant și nu cred că este în regulă. Nu poți să ai astfel de atitudine în ceea ce privește Parlamentul, Guvernul, Coaliția, liderii politici, nu cred că e bine. Un război politic în România și poate chiar instituțional nu va avea câștigători. Cine crede că va câștiga un astfel de război se înșeală amarnic. De pierdut sigur va pierde România'', a arătat Dragnea.

El a spus că și-ar dori să existe o comunicare și o colaborare corectă'' între președinte, Parlament și Guvern.

''Sunt decizii grele de luat, importante, strategice pentru România. În felul acesta nu e în regulă, pentru că în jurul nostru se întâmplă lucruri, în lume se întâmplă lucruri, din câte știu eu în toate țările dezvoltate, democratice, oamenii, indiferent de la ce partide sunt, comunică, colaborează și stabilesc puncte de vedere comune și pe toate căile și canalele le urmăresc. Noi nu reușim să facem asta și nu de acuma, din 2005 încoace. Poate rupem acest blestem'', a mai spus Dragnea.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă