13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialJandarmii au capturat vipere în curtea unei pensiuni din Maramureș

Jandarmii au capturat vipere în curtea unei pensiuni din Maramureș

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Maramureș a anunțat pe Facebook că aceasta a fost “o altfel de misiune”, mai ales pentru că viperele sunt animale ocrotite și nu e permis să fie omorâte.

“În cursul zilei de astăzi, jandarmii montani de la Cavnic au fost solicitaţi să intervină la o cabană din apropierea localităţii Budeşti, deoarece proprietarii au observat în curte mai mulţi şerpi. Ajunşi la adresa indicată, jandarmii împreună cu doi voluntari din Baia Mare, Cristina şi Gabriel, au descoperit trei vipere din specia Vipera berus, care apoi au fost ridicate din acel loc şi eliberate în natură, în zona Munţilor Gutâi. Viperele din această specie sunt protejate”, a anunțat, marți, un comunicat al IJJ Maramureş.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă