32.7 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialObama a jucat baschet cu vedete din NBA

Obama a jucat baschet cu vedete din NBA

Preşedintele Barack Obama a jucat baschet cu o „echipă de vis” în care se aflau Kobe Bryant, LeBron James sau veteranul Earvin Magic Johnson.
Cu câteva ore înainte de a se întâlni cu prietenii săi la Casa Albă pentru a sărbători împlinirea a 49 de ani, preşedintele american Barack Obama s-a dus la o sală de sport a unui complex militar din regiunea Washington pentru a juca baschet, sportul său favorit, timp de două ore şi jumătate.
Potrivit serviciului de presă de la Casa Albă, Obama a jucat cu LeBron James, cel mai bun jucător al NBA în ultimele două sezoane şi al cărui transfer de la Cleveland Cavaliers la Miami Heat a făcut senzaţie în iulie. Printre ceilalţi jucători prezenţi s-au aflat legendarul Earvin Magic Johnson, 50 de ani, triplu MVP şi cvintuplu campion cu Los Angeles Lakers, cel mai bun marcator din NBA Carmelo Anthony (Denver Nuggets) şi vedeta de la Lakers, Kobe Bryant, cvintuplu campion NBA. Acesta din urmă nu a jucat însă, conform celor de la Casa Albă. În total, 16 jucători sau foşti jucători, profesionişti sau universitari, au fost prezenţi.
După acest meci, Obama, câţiva jucători dar şi prieteni personali ai preşedintelui au mers la un grătar la Casa Albă.

 

Cele mai citite

Danemarca introduce serviciul militar obligatoriu. Femeile reprezintă aproximativ 20% dintre recruți

Danemarca a început oficial noul program de serviciu militar obligatoriu cu o durată de 11 luni, după reforma adoptată în 2024.Aproximativ 1.600 de recruți,...

Amazon depășește pentru prima dată pragul de 3.000 de miliarde de dolari în valoarea de piață

Amazon a atins pentru prima dată, luni, o valoare de piață de 3.000 de miliarde de dolari, după ce acțiunile companiei au crescut pentru...

Livia ex-Bordea și Spike și-au mai dat o șansă! Imaginile care confirmă împăcarea

Livia Eftimie și Spike formează din nou un cuplu, potrivit imaginilor publicate de CANCAN.RO, care îi surprind pe cei doi petrecând împreună o vacanță...
Ultima oră
Pe aceeași temă