19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialHagi şi prietenii: Real, Barcelona...

Hagi şi prietenii: Real, Barcelona…

Gică Hagi s-a ţinut de cuvânt: la mijlocul lunii august va avea loc la Constanţa unul dintre cele mai puternice turnee de fotbal organizate vreodată în România, cel puţin la nivel de tineret şi juniori.

La competiţia intitulată „Talent Cup”, rezervată juniorilor sub 17 ani, vor participa patru echipe: Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, Galatasaray Istanbul, Real Madrid şi FC Barcelona. Turneul va avea loc în perioada 10-12 august şi se va disputa pe Stadionul Farul din Constanţa, echipele evoluând fiecare cu fiecare. „Am dorit să aducem nume mari, să facem turnee competitive, pentru că doar aşa jucătorii pot progresa. Este un turneu pe care dorim să-l facem cunoscut la Constanţa. Copiii au ocazia să arate cât sunt de buni, iar câştigul o să fie mare, pentru că vor juca împotriva Realului, Barcelonei sau a celor de la Galatasaray. Am dorit să încep acest turneu la care să participe echipele pentru care am evoluat.

La anul vom aduce şi pe Brescia”, a spus Hagi, care a anunţat că Academia sa va suporta cheltuielile de transport şi cazare ale echipelor Real Madrid şi FC Barcelona.„Din decembrie am tot comunicat cu ei direct. Au zis că vin, poate că este vorba şi de mine. Am făcut sacrificii, le-am plătit transportul celor de la Madrid şi Barcelona. Vin de departe, dar merită orice sa­­cri­ficiu. E un moment bun să vină cele două echipe, mai ales că Spania a câştigat de curând Cupa Mondială”, a adăugat Hagi. „Cupa Stelelor Estului”, competiţie rezervată juniorilor sub 15 ani, va avea loc în perioada 17-21 august. La acest turneu au confirmat participarea şapte echipe, Academia de Fotbal „Ferenc Puskas”, Dinamo Kiev, Dinamo Moscova, Galatasaray, Legia Varşovia, Levski Sofia, Partizan Belgrad, cărora li se va alătura Academia „Gheorghe Hagi”.  

Mai mult fotbal!

Hagi s-a plâns că la nivelul copiilor între 7-12 ani sunt prea puţine competiţii la nivel naţional. „Nu avem campionate unde copiii să poată juca multe meciuri într-un sezon. Ca să ne fie bine la 14-18 ani, trebuie să avem baza formată la 7-13 ani”, a menţionat Hagi.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Greta Thunberg a fost amendată pentru că a blocat intrarea în Parlamentul suedez

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată în Suedia, țara sa natală, pentru că nu a respectat ordinele poliției după ce a blocat...

Condiția lui Iohannis pentru a ceda Ucrainei un sistem Patriot. România oferă sprijin militar Ucrainei doar dacă nu afectează propria apărare

Președintele Iohannis spune că ar fi acceptat, în principiu, cererea președintelui Biden ca România să cedeze Ucrainei unul dintre sistemele sale antiaeriene Patriot, pe...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...
Ultima oră
Pe aceeași temă