Curtat intens de Steaua, Dinamo şi Rapid Bucureşti, bijuteria Gloriei Bistriţa, Ribeiro Moraes, este foarte aproape să ajungă, de la o echipă care s-a luptat în sezonul trecut pentru evitarea retrogradării, la o altă echipă cu aceleaşi pretenţii. Preşedintele bistriţenilor, Jean Pădureanu, a aruncat bomba, prin care Moraes este foarte aproape de a semna cu modesta echipă din Liga I, Astra Ploieşti. „M-am înţeles cu oficialii de la Astra şi, din punctul meu de vedere, totul este clar. Acum câteva săptămâni am avut o discuţie de principiu cu Ioan Neculaie (n.r.-patronul Astrei), mi-a propus o sumă de transfer şi am fost de acord, chiar dacă nu a fost semnat nici un contract încă. Mai este nevoie doar ca ploieştenii să-l convingă pe Moraes să joace la ei”, a explicat preşedintele Gloriei, Jean Pădureanu.
Soarta lui Moraes, în mâinile tatălui
Oficialul ardelenilor este interesat doar să obţină cât mai mulţi bani pentru „perla” pe care o are în curte şi pare că nu îl interesează viitorul fotbalistic al lui Moraes. Altfel, nu se explică cum, practic, dacă ar juca la Astra Ploieşti, Moraes nu ar face altceva decât să se lupte pentru evitarea retrogradării, la fel cum s-a întâmplat şi în sezonul trecut la Gloria, chiar dacă Astra este antrenată de Mihai Stoichiţă, fostul tehnician al Stelei. Soarta brazilianului se va decide în următoarele zile, atunci când este aşteptat să sosească în România impresarul lui Moraes, care nu este altcineva decât tatăl său. Este greu de crezut, totuşi, că brazilianul va accepta să evolueze la o echipă de acelaşi nivel cu Gloria Bistriţa şi nu la o formaţie care poate ajunge în grupele Europa League, acolo de unde Moraes ar putea face saltul mult mai uşor spre o echipă de top din Europa.