18.9 C
București
marți, 16 iunie 2026
AcasăAlegeri 2016Ministerul Finanțelor susține că nu există un proiect pentru impozitarea bacșișului

Ministerul Finanțelor susține că nu există un proiect pentru impozitarea bacșișului

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) nu are în lucru, în acest moment, un proiect cu privire la impozitarea bacșișului, iar regimul fiscal al acestor sume primite la nivelul persoanelor fizice este deja reglementat, fiind considerate venituri din alte surse, precizează Finanțele, informează luni Agerpres.

"În cadrul departamentelor Ministerului Finanțelor Publice nu există un proiect sau un draft de proiect cu privire la impozitarea bacșișului în acest moment. În cursul săptămânii trecute, o serie de operatori economici și-au exprimat dorința revenirii la reglementări privind evidența contabilă și modul de distribuire a acestuia, în cadrul unui eveniment la care au participat și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice", precizează sursa citată.

O ordonanță de Urgență care cuprindea o prevedere referitoare la impozitarea cu 16% a bacșișului a fost adoptată în 2015, când ministru al Finanțelor era Eugen Teorodovici. Ulterior, Parlamentul a anulat măsura.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

BERD finanțează cu 57 milioane de euro modernizarea rețelelor Delgaz Grid din nord-estul României

BERD rămâne unul dintre cei mai importanți investitori instituționali din România, cu investiții cumulate de peste 12,5 miliarde de euroBanca Europeană pentru Reconstrucție și...

Val de căldură în toată țara, dar instabilitatea atmosferică persistă

ANM anunță ploi frecvente până la final de iunieAdministrația Națională de Meteorologie anunță o perioadă de încălzire semnificativă a vremii în întreaga țară în...

INS avertizează: România sub 19 milioane de locuitori și tot mai îmbătrânită în următorii ani

Datele INS arată că speranța de viață a crescut la peste 77 de ani, față de 69,6 ani în 1990România ar putea coborî, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă