31 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăInternaționalEros Ramazzotti cântă la Bucureşti

Eros Ramazzotti cântă la Bucureşti

Eros Ramazzotti concertează după 15 ani, din nou, la Bucureşti, sâmbătă, de la ora 20.00, pe stadionul Arcul de Triumf.

După recitalul din 1995 de la festivalul Rockmania, când a cântat în premieră pe Stadionul Naţional alături de Rod Stewart şi Joe Cocker şi după ce i-a cucerit pe sibieni în 2007, artistul care a vândut peste 40  milioane de albume în 26 de ani de activitate se întoarce în Capitală în cadrul turneului de promovare a albumului „Ali e Radici”.

Materialul discografic, cel de-al 11-lea din cariera sa, lansat mondial pe 2 iunie anul acesta, îşi doreşte să atragă atenţia asupra importanţei comunicării interumane. „Tehnologia ne va însoţi din ce în ce mai mult. Cel mai important este să nu pierzi valoarea comunicării interumane”, declară artistul. Pe scenă, alături de Ramazzotti vor mai urca: Luca Colombo (chitară), Diego Conadini (tobe), Luc Scarpa (pian), Everette Harp (saxofon), Nicola Peruch (claviatură), Giorgio Secco (chitară).  

Celebritatea nu trece pe la Conservator    

Născut în Cinecittà, o suburbie a Romei, artistul pop care a încercat să intre la Conservator şi nu a trecut examenul de admitere a cunoscut succesul  în 1984, prin câştigarea premiului de debut la Festivalul de la Sanremo cu piesa „Terra promessa”, distribuită apoi în toată Europa.  Eros Ramazzotti atinge însă succesul internaţional după lansarea în 1993 a albumului „Tutte Storie”, care s-a vândut în 6 milioane de exemplare la nivel mondial. În vara anului 1995, artistul participă la un festival european alături de Rod Stewart, Elton John şi Joe Cocker. În 2000 apare mult aclamatul duet cu Cher, „Piu che puoi”, care ajunge în topurile din întreaga Europă, iar printre alte colaborări din cariera sa se numără cele cu Joe Cocker, Carlos Santana, Tina Turner, Anastacia, Luciano Pavarotti şi Laura Pausini. 

Un star pretenţios   

Artistul va fi îmbrăcat pentru concert în creaţiile designerilor Dolce&Gabbana, care i-au confecţionat o linie vestimentară exclusivă pentru acest turneu mondial. Vedeta italiană le-a cerut organizatorilor români, în spatele scenei 100 kilograme de gheaţă, un congelator mare, un frigider cu o capacitate de 500 de litri, alte două aparate frigorifice (prevăzute cu uşi de sticlă) plus un Mercedes S Class cu şofer şi minibusuri Mercedes pentru transportul staff-ului.

De lângă artist nu vor lipsi bucătarii săi personali, iar membrii echipei sale vor avea  propriul serviciu de catering. Mai mult decât atât, în spatele scenei cabina sa trebuie să fie prevăzută cu o masă de masaj, linie telefonică, o conexiune la satelit, 120 de prosoape mari, 20 de prosoape negre şi 30 de prosoape albe pentru scenă. 

Biletele pentru concertului Eros Ramazzotti la Bucureşti au preţuri cuprinse între 160 şi 490 RON.

Cele mai citite

Valul de căldură reduce recoltele în Europa. Producătorii avertizează că uleiul de măsline s-ar putea scumpi din nou

Valul de căldură care afectează Europa pune presiune asupra agriculturii și alimentează temerile privind noi scumpiri ale produselor alimentare.Fermierii din mai multe țări semnalează...

Cafeaua se scumpește din nou. Stocurile se apropie de cele mai mici niveluri

Piața cafelei traversează o nouă perioadă de creșteri de preț, pe fondul reducerii stocurilor de Arabica, al întârzierilor în livrări și al dificultăților logistice.Rezervele...

Canada aprobă primul test clinic pentru un vaccin mRNA împotriva unei forme rare de Ebola. Epidemia din Congo continuă să se extindă

Canada a autorizat începerea unui studiu clinic pentru un vaccin bazat pe tehnologia mRNA destinat combaterii virusului Ebola de tip Bundibugyo, în contextul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă