Băile Reci sunt principala atracţie pentru turiştii care acuză diferite probleme de sănătate sau pentru nonconformiştii care vor să se bronzeze în mod uniform.
Băile Reci 2 de la Eforie Nord au fost redeschise după ce au fost inundate în urmă cu aproximativ zece ani. Baza poate primi acum nu numai turiştii sosiţi pe litoral, dar şi pacienţii Spitalului Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din staţiune.
După lucrările de modernizare efectuate, baza oferă celor interesaţi cabine de duş şi vestiare noi, capacitatea fiind de aproape 200 de locuri. Unitatea este structurată în două părţi: într-o parte sunt cabinetele medicale şi de masaj pentru femei, iar în cealaltă parte cele pentru bărbaţi. Ca de obicei, fâşia de plajă este despărţită de un zid din beton. Oamenii sunt mulţumiţi şi spun că nămolul şi soarele le fac bine. „Ne simţim extraordinar aici. Venim la tratament în Eforie de foarte mulţi ani. Cred că nămolul de aici este nemaipomenit atunci când ai probleme cu reumatismul”, ne-au declarat Iosif şi Mariana Preda din Botoşani. Pentru cei care vin cu copii care acuză probleme de sănătate, tot în Eforie Sud există şi un sanatoriu pentru micuţii cu afecţiuni reumatologice. Dacă în urmă cu câţiva ani acesta putea îngriji în jur de 250 de copii, la ora actuală unitatea găzduieşte doar o sută de copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani. Tot aici sunt aduşi la tratament şi copii din Constanţa pe care părinţii îi vizitează foarte rar şi de care nu se îngrijesc mai deloc. „Dimineaţa îşi fac tratamentul, iar după-amiaza se duc la plajă”, a precizat coordonatorul centrului, dr. Aurora Prăjitură.