17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialUn militar american a murit și alți șase sunt răniți după ce...

Un militar american a murit și alți șase sunt răniți după ce elicopterul lor s-a prăbușit în Afganistan

Un membru al misiunii militare americane din Afganistan a murit, iar alţi şase au fost răniţi, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în provincia Logar din Afganistan, a anunţat, sâmbătă, misiunea NATO din Afganistan, relatează CNN citată de Mediafax.

Accidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în provincia Logar, situată în sudul capitalei afgane Kabul.

Potrivit comunicatului emis de misunea NATO din Afganistan, prăbuşirea elicopterului nu s-a produs ca urmare a unui atac inamic, iar circumstanţele accidentului nu au fost încă determinate.

”Avem o responsabilitate deplină pentru tot personalul nostru. Suntem profund întristaţi de pierderea camaradului nostru. Gândurile noastre se îndreaptă către familia şi prietenii camaradului căzut”, a declarat John Nicholson, comandantul misiunii din Afganistan.

Acest incident vine în contextul în care Statele Unite au decis să suplimenteze numărul trupelor dislocate în Afganistan, ca parte a noii strategii a Administraţiei de la Washington de a intensifica lupta împotriva talibanilor şi a altor grupări insurgente.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă