15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialGloria s-a reunit

Gloria s-a reunit

Gloria Bistriţa este printre cele mai grăbite echipe în noul sezon. Dacă majoritatea formaţiilor de prima ligă se vor reuni în cursul acestei săptămâni, iar campioana CFR Cluj abia săptămâna viitoare, bistriţenii au fost harnici, ieri, şi s-au trezit dis-de-dimineaţă. Aceştia au făcut vizita medicală la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud, după care, la ora 17.00, au efectuat şi primul antrenament al noului sezon. „Gata cu vacanţa, trebuie să ne punem pe treabă. Trebuie să ne acomodăm cu noul staff cât mai repede, pentru că ne aşteaptă un sezon mai greu decât precedentul şi nu vrem să mai avem probleme cu retrogradarea”, a declarat Ciprian Petre. Elevii pregătiţi de Laurenţiu Reghecampf vor face un singur stagiu de pregătire în Austria, între 28 iunie şi 9 iulie. Prima etapă a sezonului este programată pe 24 iulie.

Cele mai citite

Ucraina se teme că Rusia spionează cu ajutorul Telegram și interzice aplicația

Ucraina a interzis utilizarea aplicației de mesagerie Telegram pe dispozitivele oficiale utilizate de oficiali de stat, personal militar și angajați importanți, deoarece consideră că...

Studiu. Decesele cauzate de cancer au scăzut în SUA

Progresele științifice au ajutat la prevenirea a 4,1 milioane de decese cauzate de cancer în cei 30 de ani dintre 1991 și 2021, potrivit...

Pilonul II de pensii: Ce trebuie să știe participanții despre retragerea fondurilor și continuarea investițiilor

Contribuția la Pilonul II de pensii este reglementată prin lege și reprezintă un procent din salariul brut al fiecărui angajat. În prezent, aceasta este...
Ultima oră
Pe aceeași temă