7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecial"Felicia înainte de toate", proiectat la Cluj

„Felicia înainte de toate”, proiectat la Cluj

După ce a scris scenarii de filme de renume, Răzvan Rădulescu îşi prezintă propriul film.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) aduce azi în faţa publicului un nou film produs de artişti români. „Felicia înainte de toate”, în regia lui Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, cu actorii Ozana Oancea, Vasile Menţel, Ileana Cernat. Răzvan Rădulescu a devenit iniţial un nume în lumea scenariştilor, dar nu îi este deloc străin domeniul regiei. Melissa de Raaf este un artist video şi conceptual care îşi face debutul în lung­metraj; are la activ numeroase scurtmetraje scrise şi regizate, plus două pelicule în dezvoltare, dintre care una cu regizorul Călin Netzer. A studiat teoria artei şi filosofia în Germania şi are la activ şi o prestigioasă carieră de curator.

Ideea peliculei este una complexă. Povestea Feliciei Mateescu începe înainte de 1989, când pleacă din România cu visul de a avea o viaţă mai bună. După 17 ani, cu un copil rezultat în urma unui mariaj eşuat, divorţată şi singură, Felicia vine în fiecare an în Romania să-şi viziteze familia. Tată său este destul de bolnav. Mama sa se învinuieşte că a susţinut-o să plece din ţară. Iulia, sora Feliciei, are o viaţă absolut normală în ţară, viaţă pe care Felicia o invidiază. În dimineaţa plecării, după un mic-dejun trist de despărţire, în care Felicia are sentimentul că îşi vede tatăl pentru ultima dată, eroina trebuie să ia taxiul spre aeroport. Oraşul este aglomerat şi Felicia pierde avionul. Îşi petrece ziua în aeroport, îngrijo­rată că nu o să ajungă la timp în Olanda, să-şi ia copilul din tabără. Este supărată că fostul ei soţ nu poate să o sprijine, pentru că are acum o altă familie şi este iritată de prezenţa mamei, care, plină de bune intenţii, încearcă să o susţină moral. Felicia se decide să plece a doua zi şi să lase în grija fostului soţ responsabilitatea luării lui Marc din tabără. Familia se bucură că Felicia urmează să mai petreacă o seară acasă, tatăl vede în asta un cadou neaşteptat, dar Felicia decide să scoată la suprafaţă toate problemele familiei, acumulate în ultimii 17 ani. Filmul poate fi urmărit astăzi şi vineri la Republica, de la ora 13.15. 

Palmares

Răzvan Rădulescu predă dramaturgia la HFG Karlsruhe, Germania. A absolvit Litere şi Regie de operă, a scris două romane, a lucrat ca art director în presă şi a început să se ocupe de scenarii în 1999. A scris textele pentru  „Marfa şi banii”, „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „Hârtia va fi albastră” şi a fost consultant de scenariu la „Legături bolnăvicioase” şi „4, 3, 2″.

Cele mai citite

Vin întăriri pentru Șumudică! Transferul lui Denis Ciobotariu aproape de a fi realizat

Rapid caută soluții pentru a întări echipa în vederea calificării în play-off-ul Superligii, iar Denis Ciobotariu este una dintre țintele principale ale lui Marius...

Criza apei în SUA: Schimbările climatice și lipsa de personal specializat agravează situația

Statele Unite se confruntă cu o amenințare iminentă asupra aprovizionării cu apă potabilă, cauzată de efectele schimbărilor climatice și de infrastructura învechită. Pe lângă acestea,...

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...
Ultima oră
Pe aceeași temă