21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialPercheziții în București, Vâlcea și Dolj, într-o anchetă de corupție. Este vizată...

Percheziții în București, Vâlcea și Dolj, într-o anchetă de corupție. Este vizată și o instituție publică

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează, joi, percheziții în două județe și municipiul București, într-un dosar ce vizează săvârșirea unor fapte de corupție.

"În cursul zilei de astăzi, 16 noiembrie 2017, pe baza autorizațiilor emise de către instanță, se efectuează în colaborare cu lucrători de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, 33 percheziții pe raza județelor Vâlcea, Dolj și municipiul București, inclusiv la o instituție publică", precizează un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Conform aceleiași surse, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea și Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

"Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", se mai menționează în comunicat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget, ceea ce duce la o neacoperire...
Ultima oră
Pe aceeași temă