5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăGDPRPeste 1800 de copii au devenit prieteni ai emoţiilor (P)

Peste 1800 de copii au devenit prieteni ai emoţiilor (P)

În campania "Grădiniţe fără bullying în Sectorul 3, Bucureşti", copiii au   învăţat să îşi cunoască emoţiile şi să fie prieteni cu ele, pentru ca agresiunea   şi manifestările de tip bullying să se diminueze mult. 1.879 de copii au   construit Emometre împreună cu educatoarele lor şi apoi le-au folosit în activităţile de la clasă. Emometrul este un instrument foarte simplu de creat şi de folosit, care ajută la dezvoltarea emoţională a copiilor şi la menţinerea unui   mediu favorabil educaţiei. 

90 de grupe mari şi mijlocii au participat la proiect, iar cele mai creative Emometre realizate de ele au fost premiate cu un spectacol – curs de dezvoltare emoţională. Spectacolul – curs „În lumea emoţiilor” a fost susţinut  cu ajutorul personajul SuperZĂPĂ de la Itsy Bitsy FM. Zilnic, cei mici vorbesc în direct la radio cu SuperZĂPĂ despre emoţii, despre provocările din viaţa lor, pentru că ea este prietenul de care au nevoie. 

"Am început în grădiniţe demersurile de prevenire şi diminuare a bullying-ului   pentru că este vârsta cea mai potrivită dezvoltării lor emoţionale. Dacă de mici   copiii încep să îşi recunoască şi să îşi gestioneze emoţiile, ei vor creşte echilibraţi emoţional şi riscul să devină agresor sau victimă va scădea. Modul   pozitiv în care au răspuns educatoarele şi copiii din sectorul 3 la campania   noastră, mă face să cred că vor fi acel bun exemplu care va inspira toate educatoarele din ţară să folosească Emometrul în activitatea de zi cu zi din   grădiniţe." declară Nadia Tătaru, Preşedinta Asociaţiei Părinţilor Isteţi.

Proiectul "Grădiniţe fără bullying în Sectorul 3, Bucureşti", finanţat de Primăria Sectorului 3 a debutat ca urmare a semnalelor de alarmă pe care le trag în mod repetat copiii, care adesea simt că nu au parte de susţinere şi înţelegere din partea adulţilor, părinţi sau cadre didactice. În 2016, sesizările legate de fenomenul bullying în România au crescut cu 25% faţă de anul precedent (conform Asociaţiei Telefonul Copilului). Cele mai cunoscute forme ale bullying-ului sunt: insulte, jigniri, porecle, sarcasm, loviri, îmbrânciri şi intimidare, denigrare, insulte cu privire la statutul social. Reacţiile pozitive venite din partea cadrelor didactice şi copiilor din grădiniţele Sectorului 3 au stârnit deja interesul şi în altor grădiniţe din Bucureşti şi din ţară.

Cu sprijinul autorităţilor din educaţie, instrumentele dezvoltate în această campanie (Emometru, informaţii despre bullying şi emoţii, tehnici de împrietenire cu emoţiile) pot ajunge în toate grădiniţele din ţară. Mai mult, toate aceste instrumente pot fi folosite cu succes atât în clasele primare, cât şi în fiecare familie. Materialele se pot descărca gratuit de aici:http://www.itsybitsy.ro/Parinti/bullying/ Aceasta este prima etapă a campaniei de prevenire a bullying-ului în rândul copiilor, lansată de Itsy Bitsy FM şi Asociaţia Părinţilor Isteţi, împreună cu autorităţi şi parteneri din societatea civilă.

Cele mai citite

Efectele poluării: Fiecare dintre noi consumăm echivalentul unei cărți de credit pe săptămână de microplastic

Ana Maria Răducanu, fondatoarea unui magazin zero waste, a subliniat într-o intervenție la Pro Verde impactul grav al poluării cu microplastice asupra sănătății noastre. Ea...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Efectele poluării: Fiecare dintre noi consumăm echivalentul unei cărți de credit pe săptămână de microplastic

Ana Maria Răducanu, fondatoarea unui magazin zero waste, a subliniat într-o intervenție la Pro Verde impactul grav al poluării cu microplastice asupra sănătății noastre. Ea...
Ultima oră
Pe aceeași temă