17.8 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSpecialCiclism caritabil prin Transilvania

Ciclism caritabil prin Transilvania

Campania umanitară „Bike4Children”, care a pornit în 12 mai din Olanda, va ajunge, astăzi, înTransilvania. Cei 12 ciclişti, ­care au plecat din localitatea Raamsdonksveer, concurează într-un scop umanitar în vederea ob­ţinerii unor sume de bani pentru mai multe spitale de copii din Olanda şi România. Aceştia vor ajunge, astăzi, în ţară, între orele 16.00 şi 18.00, prin Vama Borş, iar mâine, cursa, care va dura ­zece zile, se va încheia în Piaţa Unirii din Cluj. Toţi cei 12 ciclişti sunt olandezi şi vor parcurge aproximativ 2.100 de km până la destinaţia finală. Cicliştii vor sosi la Cluj în prezenţa primarului Sorin Apostu, după care se vor deplasa la sediul CSi România, acolo unde vor fi donate şi sumele obţinute din sponsorizări fundaţiilor Kika şi Peter Pan. Evenimentul „Bike4Children” este organizat cu ocazia împlinirii a cinci ani de existenţă a companiei CSi România.

 

 

Cele mai citite

Macron cere restrângerea dreptului de veto în Consiliul de Securitate al ONU doar pentru „crime în masă”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut miercuri la Naţiunile Unite "limitarea" dreptului de veto în Consiliul de Securitate în cazuri de "crime în masă",...

Ce au discutat Klaus Iohannis și premierul armean Nikol Pașinian la New York

Preşedintele român Klaus Iohannis a avut miercuri, la New York, o întâlnire cu premierul armean Nikol Paşinian, pe marginea Adunării Generale a ONU, cu...

De ce Donald Trump vrea să amenințe Iranul cu „distrugerea”

Donald Trump a declarat miercuri că ar trebui să ameninţe Iranul cu "distrugerea" dacă această ţară ar ataca un candidat la alegerile americane, declaraţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă