0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialPlanetarii pentru nevăzători

Planetarii pentru nevăzători

Pasiunea pentru astronomie, care până acum le era inaccesibilă, pare să devină o cale deschisă și pentru nevăzătorii din câteva mari orașe, care vor avea posibilitatea să perceapă senzorial stelele și constelațiile.

Cerul de vară și cerul de iarnă, cu cele 39 de constelații, pot fi percepute senzorial de persoanele cu deficiențe de vedere.

În cadrul proiectului național „Cerul în mâinile tale II – Planetariu pentru nevăzători”, sunt înființate „planetarii pentru nevăzători” la Complexul Astronomic din Baia Mare și planetariile din Galaţi, Bârlad, Craiova, Constanţa, Bucureşti şi la Muzeul de Etnografie al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Astăzi va fi inaugurat „planetariul pentru nevăzători” de la Planetariul de la Complexul Muzeal de Științele Naturii din Galați, după ce pe 15 noiembrie a fost inaugurat cel de la Baia Mare, iar pe 25 noiembrie cel de la Bârlad.

Un proiect complicat, dar nu imposibil

Ideea a apărut la Baia Mare. Potrivit managerului de proiect din cadrul Complexului Astronomic Baia Mare, Mircea Lițe, ideea a fost lansată de Lucian Câmpian, un nevăzător, în urmă cu un an de zile, când a prins contur în cadrul unui prim proiect care s-a derulat în 2016, printr-o expoziție multisenzorială intitulată „Cerul în mâinile tale”, proiect care în 2017 s-a transformat în Proiectul „Cerul în mâinile tale II Planetariu pentru nevăzători”.

„Propunerea a fost una inedită și ne-a pus pe toți pe gânduri. E destul de complicat, dar nu imposibil să realizezi un asemenea proiect, acum, unic în România. Nici nu știu dacă undeva în lume nevăzătorii mai au o asemenea posibilitate, să-și imagineze cerul cu ajutorul mâinilor stând sub o cupolă”, a declarat Mircea Lițe cu prilejul inaugurării planetariului senzorial de la Baia Mare.

Bolta cerească, „citită“ ca în alfabetul Braille

„Planetariul pentru nevăzători” care va fi inaugurat la Galați este, ca și celelalte, un dispozitiv care le facilitează persoanelor cu deficiențe de vedere să perceapă senzorial bolta cerească.

„Planetariul pentru nevăzători prezintă două cupole, care imaginează cerul de vară, respectiv cerul de iarnă, cu un total de 39 de constelaţii. Persoanele cu dizabilităţi de vedere vor avea posibilitatea să-şi imagineze cerul cu ajutorul mânilor, pipăind cerul şi constelaţiile de pe cupolă. Cerul aflat în cele două cupole, atins cu mâna de către nevăzători, este însoţit de o descriere audio cu explicaţii ştiinţifice care se pot descărca pe telefonul mobil de pe internet, accesând pagina http://www.planetariupentrunevazatori.crt-ro.com/”, se spune în comunicatul Complexului Muzeal pentru Științele Naturii din Galați.

Persoana cu deficiențe de vedere se așează în fotoliu, se reglează poziția și înălțimea scaunului astfel încât nevăzătorul să poată ajunge ușor la elementele cupolei, să simtă linia orizontului și partea de sus, adică zenitul. Din acel moment, însoțitorul sau un muzeograf va descărca aplicația care conține clipuri audio cu explicații despre ceea ce trebuie să pipăie, ca și cum ar „citi” bolta cerească în alfabetul Braille.   

Cele mai citite

România, printre cele mai sigure țări din lume: concluzii din rapoartele internaționale

România este considerată una dintre cele mai sigure țări din lume, conform rapoartelor elaborate de Departamentul de Stat al SUA, Comisia Europeană și Poliția...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Irina Margareta Nistor a realizat lista cu cele mai bune filme din 2024

Criticul de film Irina Margareta Nistor a realizat un bilanț al anului 2024 pentru industria cinematografică, evidențiind cele mai importante producții lansate, atât românești,...
Ultima oră
Pe aceeași temă