27.7 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSpecialRichard Chamberlain s-a despărţit de iubitul său, după o relaţie de 33...

Richard Chamberlain s-a despărţit de iubitul său, după o relaţie de 33 de ani

Actorul american Richard Chambelain, în vârstă de 76 de ani, s-a mutat din casa din Hawaii în care locuia alături de iubitul său, producătorul Martin Rabbett, după ce a avut o relaţie de 33 de ani cu acesta, informează presa internaţională, citat de Newsin.

„Martin a fost managerul lui Richard ani la rând, însă, după ce a îmbătrânit, acesta nu a mai avut atâtea relaţii prin care să îl ajute în carieră”, au declarat surse apropiate celor doi.

Richard Chamberlain locuieşte acum în Los Angeles şi nu a renunţat la dorinţa de a-şi dedica restul vieţii actoriei.

Actorul american este cunoscut publicului român pentru rolul din seria de televiziune „Pasărea Spin”, pentru care a fost premiat cu Globul de Aur. Alte două filme importante în care a jucat sunt „Shogun” şi „The Count of Monte-Cristo”.

Cele mai citite

Boeing amână lansarea unui nou avion comercial: compania vrea mai întâi să-și refacă situația financiară

Potrivit șefului companiei, prioritatea este redresarea afacerii și creșterea performanței liniilor actuale de producție, nu dezvoltarea rapidă a unui succesor pentru modelul 737 MAXConstructorul...

BNR estimează o scădere puternică a inflației în trimestrul al treilea din 2026

Banca Națională a României își menține estimarea potrivit căreia rata anuală a inflației va înregistra o scădere semnificativă în trimestrul al treilea din 2026.Potrivit...

Nicușor Dan: O navă sub pavilion liberian a fost lovită în largul Mării Negre, în apropierea coastelor României. Echipajul a fost salvat

Președintele Nicușor Dan a anunțat că nava LPG Gas Lisbon, sub pavilion liberian, a fost lovită în noaptea de luni spre marți în afara...
Ultima oră
Pe aceeași temă