Fiica cea mare celor doi soți elvețieni descoperiți într-un ghețar, după 75 de ani, a povestit, într-un interviu acordat publicației britanice Daily Mail, ce s-a întâmplat cu cei șase copii ai familiei Dumoulin, după dispariția cuplului. Familia s-a destrămat, iar copiii au fost luați de săteni, neavând niciodată pace, pentru că n-au știut ce au pățit părinții lor.
Monique Gautschy-Dumoulin avea 11 ani când i-a văzut ultima oară pe părinții săi. În 15 august 1942, Marcelin Dumoulin, un cizmar de 40 de ani și soția lui, Francine, în vârstă de 37 de ani, au plecat din satul lor, Chandolin, Elveția, ca să mulgă vaci pe un deal, dar nu s-au întors niciodată. Acum, fiica lor, în vârstă de 86 de ani, Monique, a povestit, pentru publicația britanică Daily Mail, cum dispariția părinților le-a schimbat pentru totdeauna viețile copiilor.
”Era într-o sâmbătă. S-au dus pe deal să mulgă vacile. Mi-au spus că se vor întoarce seara târziu sau a doua zi de dimineață, dacă vor fi prea obosiți. Tatăl meu m-a îmbrățișat, înainte de plecare”, și-a început femeia povestea.
”Toată lumea voia să-i crească pe copiii Dumoulin”
Părinții ei nu s-au întors în acea seară. A doua zi, Monique, tot mai îngrijorată, a mers din casă în casă, prin sat, să-i întrebe pe oameni dacă i-au văzut părinții. ”M-am dus la una dintre prietenele părinților mei. Am întrebat-o dacă i-a văzut și mi-a răspuns că nu. Am început să plâng. Unul dintre prietenii tatălui meu, un preot, a început căutările. Întregul sat ne-a sărit în ajutor, dar degeaba: nimeni nu a găsit nici un semn, nicăieri”.
Monique le-a mai povestit jurnaliștilor că frații – Maurice, Raphael, Candide, Eugene, Charles și Marceline – au rămas împreună încă două sau trei săptămâni, după dispariția părinților.
”Eu eram cea mai mare, așa că făceam totul. Gătit, spălat, totul de mână. Trebuia să am grijă de frații mei; era greu. Apoi, după câteva săptămâni, casa a fost închisă. Nu am fost lăsați să luăm nimic. Nici o amintire. Preotul a aranjat să fim luați de mai multe familii. Foarte mulți oameni au vrut să ne ajute, după dispariția părinților noștri. Toată lumea voia să-i crească pe copiii Dumoulin. Dar unde am ajuns – asta e altă poveste. A fost greu. Familia noastră s-a destrămat; era un dezastru să n-ai părinți. Nu am fost tratați întotdeauna bine. Am fost puși la muncă: în grădină, pe dealuri, la vie. Nu eram niciodată cu toții. Chiar dacă am crescut în același sat, ne vedeam rar, pentru că eram puși să facem diverse munci. Așa că am crescut având fiecare drumul său … viața s-a schimbat groaznic după dispariția lor”.
”Voi purta alb la înmormântare, reprezintă speranța – pe care nu mi-am pierdut-o niciodată”
Aproape opt decenii, dispariția cizmarului și a profesoarei au rămas un mister. Până marți, când trupurile lor perfect conservate au fost găsite în ghețarul Tsnafleuron, din sudul Elveției, împreună cu actele, merindele, o sticlă, o carte și un ceas. Soții au căzut într-o crevasă. Rămășițele au fost identificate în urma unui test ADN, a anunțat poliția elvețiană.
Copiii simt acum că li s-a dat șansa să facă pace cu trecutul și să le ofere părinților lor înmormântarea pe care nu au avut-o până acum. Monique le-a mai spus jurnaliștilor Daily Mail că își dorește foarte mult să îi vadă și să îi îmbrățișeze, înainte de înmormântare, care va avea loc sâmbătă.
Și sora mai mică a lui Monique, Marceline Udry-Dumoulin, care avea patru ani când au dispărut părinții săi, a spus că și-a petrecut întrega viață căutându-i: ”Pot spune acum, după 75 de ani de așteptare, că această veste mă liniștește profund. N-am să port negru la înmormântare; mă voi îmbrăca în alb. Reprezintă speranța, speranța pe care nu mi-am pierdut-o niciodată”.
