Goldman Sachs, cea mai mare şi pres-tigioasă bancă de investiţii de pe Wall Street, a intrat în vizorul Comisiei de supraveghere a valorilor mobiliare din Statele Unite ale Americii (SEC – Securities and Exchange Commission), care acuză banca de a fi înşelat în mod deliberat investitorii care au cumpărat valori mobiliare bazate pe faimoasele credite ipotecare de proastă calitate, subprime. Mai exact, banca ar fi acceptat să creeze şi să vândă produse financiare derivate concepute în secret de un fond de investiţii de risc (hedge fund) condus de John Paulson (altul decât Henry Paulson, fost mi-nistru de Finanţe şi fost preşedinte al Goldman Sachs !), care avea interesul ca aceste produse financiare să eşueze. Aceste produse, numite CDO (de la Collaterized Debt Obligation, obligaţiuni bazate pe credite garantate), erau construite prin „împachetarea” unor ipoteci de proastă calitate, care erau apoi vândute unor investitori.
Deşi operaţiunea pare sofisticată şi greu de în-ţeles, ea este întru totul similară celei prin care un co-merciant face un pachet special de sărbători, în care pune la un loc ciocolată, cozonac şi o sticlă de vin, pentru a le vinde împreună. Cumpărătorului unui asemenea pachet îi este mai greu să ştie cu exactitate ce mărfuri se găsesc în pachet şi mai ales dacă acestea sunt de calitate sau sunt expirate, astfel că se poate întâmpla să descopere că a cumpărat lucruri fără valoare. Economiştii studiază de multă vreme astfel de situaţii de „asimetrie a informaţiei”, în care cumpărătorul ştie mult mai puţin decât vânzătorul despre caracteristicile produsului tranzacţionat şi poate fi înşelat: exemplul clasic este cel al pieţei automobilelor de ocazie, unde vânzătorul cunoaşte, evident, mult mai multe despre maşina tranzacţionată decât poate afla cumpărătorul. Asimetria informaţiei este una dintre cauzele principale ale funcţionării imperfecte a pieţelor şi diverse soluţii au fost propuse pentru corectarea măcar parţială a unor astfel de imperfecţiuni.
În cazul băncii Goldman Sachs, se pare însă că lucrurile au mers mult mai departe decât situaţia normală, pe care investitorii şi-o asumă, de asime-trie a informaţiei. CDO-urile construite de tehnicienii băncii la sugestia lui John Paulson erau de la bun început sortite eşecului, astfel încât fondul lui Paulson să câştige din operaţiuni speculative pe piaţă îndreptate chiar împotriva acestor CDO! Toţi cei implicaţi neagă, desigur, orice intenţie de a înşela investitorii, dar, dacă acuzaţiile SEC ajung să fie confirmate, avem de-a face, din nou, cu una din marile fraude ce presară istoria lumii finanţelor. Iar cei ce pun pe seama lăcomiei bancherilor criza financiară ce răvăşeşte lumea de peste doi ani capătă un argument suplimentar.
Personal, nu găsesc că „lăcomia” oferă o explicaţie satisfăcătoare pentru fenomene de amploarea actualei crize. Nu pentru că lăcomia nu ar avea un rol important în comportamentul oamenilor, ci tocmai pentru că lăcomia în sensul dorinţei de a avea mereu mai mult este o caracteristică a culturii noastre şi o forţă motrice fundamentală a economiei – aşa cum decreta Gordon Gekko, personajul filmului Wall Street interpretat de Michael Douglas, „lăcomia este bună!”. Într-o formă sau alta, lăcomia a contribuit la crearea marilor imperii corporatiste şi a marilor averi în orice moment din antichitate până astăzi şi nu cred că în anii premergători crizei am asistat brusc la o intensificare a lăcomiei.
Ceea ce se întâmplă mai degrabă astăzi este apariţia unui fenomen de beţie a puterii. Ca niciodată în trecut, pieţele şi instrumentele financiare moderne sunt atât de puternice şi eficiente, încât pot să creeze un sentiment de atotputernicie şi impunitate celor ce le operează, cei care la simpla apăsare a unei taste pot să mute miliarde dintr-o parte în alta a planetei. Această putere combinată cu ambiţia de a te remarca, a te desprinde din mulţime, cultivată în mediile de afaceri internaţionale extrem de competitive, creează terenul perfect pentru abuzuri. Fabrice Tourre, traderul Goldman Sachs care s-a ocupat personal de operaţiunea ce este acum investigată de SEC, scria într-un mesaj trimis cu puţin înainte ca titlurile să fie puse pe piaţă: „Întreaga construcţie este pe cale să se prăbuşească acum”. În vreme ce despre el însuşi credea că este „singurul supravieţuitor potenţial, Fab cel fabulos … care stă în mijlocul tuturor acestor tranzacţii complexe, cu un grad înalt de îndatorare, exotice, pe care le-a creat fără a înţelege neapărat toate implicaţiile acestor monstruozităţi!!!”. Sunt cuvintele unui tânăr de 31 de ani, unul dintre acei mulţi inteligenţi şi bine pregătiţi absolvenţi de înalte şcoli angajaţi pe Wall Street, îmbătat de sentimenul că este stăpânul Universului.
Aurelian Dochia este analist economic
