Scriitoarea Ruxandra Hurezean va lansa, mâine, la Târgul „Gaudeamus”, un volum ce cuprinde 40 de reportaje. Probleme sau abuzuri, boli sau credinţe sunt expuse în tablouri pe care orice cititor le poate imagina fără efort. Curiozităţile scriitoarei şi limbajul captivant, dar accesibil, fac din cartea „Conspiraţia oamenilor liberi” o invitaţie la lectura de recreeere, dar, în acelaşi timp, de documentare. „Într-o lume în care nu are direcţie suntem tentaţi să căutăm sensuri mai adânci, explicaţii mai serioase, mai profunde pentru ce se întâmplă în partea noastră de Europă, în special a poporului nostru” spune Ruxandra Hurezean. Povesteşte cu drag de Hans, un sas din Richiş, pe care l-a cunoscut întâmplător. A rămas singurul sas din localitate, înconjurat de o comunitate de romi care a colonizat un vechi sat de germani. „Fiecare poveste are în spate o altă poveste”, spune autoarea.
Povestea lui Hans şi a iezenului fugărit de vulpe
Pentru Ruxandra, este cel mai semnificativ material, „cheia pentru lectura întregii cărţi”, cum spune autoarea. „Am să vă spun de ce au plecat saşii. Am să vă spun o fabulă. (…) Nu ştiu cine de pe lumea asta nu putea răbda să afle că eu exist, dar dacă aţi ajuns aici, înseamnă că trebuia să se întâmple. Aşadar, pe dealuri trăiesc un iezen şi o vulpe. Iezenul are picioare scurte şi groase, mănâncă doar ierburi şi fructe, nu e carnivor. El sapă bine vizuinile. Vulpea are picioare subţiri şi iuţi, aleargă repede, e vânătoare, are miros bun, dar nu sapă. În fiecare primăvară iezenul îşi face o vizuină. Vulpea se teme de el. Se uită de departe, iar dimineaţa se duce, pe furiş, şi-şi face nevoile la gura vizuinii. Iezenului îi miroase, dar nu are ce să facă. Vulpea se duce şi a doua dimineaţă şi face treaba urâtă. Şi a treia. Până când iezenul nu mai poate suporta mirosul şi pleacă. Părăseşte vizuina. Îi rămâne vulpii. Vulpea este istoria, doamnă, istoria care a făcut la uşa saşilor multe dimineţi la rând”, spune Hans, în volumul Ruxandrei Hurezean.
Poveşti despre oameni
Volumul prezintă o mulţime de oameni care şi-au găsit singuri modalitatea de a supravieţui şi de a înfrunta vremurile. Şi nu oricum, pentru că supravieţuirea în sine nu este totul. Cartea caută modalităţi care îndeamnă un om să gândească şi să trăiască frumos într-o lume urâtă şi îndeamnă cititorul să rămână el însuşi într-o lume debusolată. Autoarea găseşte în cel mai uitat colţ de lume „oameni care s-au sustras mitocăniei şi manelizării României, oameni care ies din tiparul precarităţii”.
