27 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăInvestigații România LiberăCum pierdem 400 milioane euro date gratis de UE

Cum pierdem 400 milioane euro date gratis de UE

Finele anului 2010 e termenul de graţie pentru cheltuirea unor fonduri nerambursabile de peste un miliard de euro date de UE. Am avut la dispoziţie zece ani, iar acum sunt şanse să pierdem jumătate din aceşti bani. La zece ani de la semnarea primelor memorandumuri de finanţare ISPA (instrument structural de preaderare iniţiat în 1999 destinat statelor care urmau să devină membre UE), România a cheltuit mai puţin de 60% din fondurile disponibile. Situaţia este paradoxală. UE ne-a pus la dispoziţie peste un miliard de euro pentru drumuri, căi ferate şi aeroporturi, iar noi nu îi cheltuim. Ministrul Transporturilor se plânge însă că nu există bani pentru a construi tot ceea ce şi-a propus.

 

UE ne-a dat un miliard de euro

Valoarea totală a proiectelor finanţate parţial din fondurile nerambursabile ale UE se ridică la 1,78 miliarde euro, potrivit datelor furnizate de Ministerul Transporturilor. Peste jumătate din aceşti bani, adică 1,01 miliarde de euro, au fost puşi la dispoziţia României, condiţia fiind terminarea proiectelor până la finele anului curent. Diferenţa între cele două sume o reprezintă partea de cofinanţare care ar fi trebuit asigurată de România, valoarea terenurilor ce urmau să fie expropriate, diferite taxe etc. Până acum, s-a tras de la UE suma de 598,72 milioane euro, adică 58% din totalul fondurilor. O scrisoare a Direcţiei Relaţii Financiare Externe din Ministerul Transporturilor către companiile subordonate ministerului zugră-veşte soarta banilor europeni necheltuiţi. „După 31 decembrie 2010, orice cheltuială efectuată până la finalizarea proiectului este neeligibilă, urmând să fie suportată din surse naţionale (de la bugetul de stat)”, arată documentul. Dacă proiectele nu vor fi definitivate nici până la finele anului 2011, acestora li se vor aplica şi „corecţii financiare” de către UE. Încercarea noastră de a afla care sunt aceste corecţii s-a soldat cu un eşec. Şerban Cucu ne-a trimis la Ministerul Finanţelor pentru a desluşi problema, iar Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Finanţe, a refuzat dialogul.

 

Bilanţ negativ pe proiecte

Parcurgerea proiectelor fi-nanţate de ISPA arată cât de critică este situaţia. Memorandumul pentru repararea DN6, Turnu Severin-Lugoj a fost semnat în 2001. În cele două cincinale scurse de atunci, CNADNR  a reuşit să tragă puţin peste jumătate din fonduri, respectiv 68,99 milioane de euro din totalul eligibil de 116,68 milioane euro (valoarea totală a proiectului fiind de 169,8 milioane euro). Recordul în materie îl deţine varianta de ocolire Deva-Orăştie la nivel de autostradă. UE ne-ar fi dat până la 113 milioane de euro pe acest proiect, iar noi am cheltuit din banii nerambursabili 11,3 milioane de euro, adică fix 10%. Trebuie precizat că memorandumul de finanţare a fost semnat în 2005.

Nici pe calea ferată lucrurile nu sunt mai roz. Două proiecte mari şi late a avut de făcut Ministerul Transporturilor în ultimii cinci ani şi nici unul nu e foarte avansat. Din 231 de milioane de euro asigurate de UE pentru tronsonul Băneasa-Feteşti, am cheltuit 165 milioane de euro, memorandumul de finanţare fiind convenit în 2000. Pe tronsonul Câmpina-Predeal s-au cheltuit undeva la jumătate din cele 149 milioane euro date de UE. Ce nu am făcut în zece ani, vom face în opt luni, este convingerea Ministeru-lui Transporturilor.

Întrebaţi cât la sută din valoarea eligibilă a proiectelor se va atrage de la UE, oficialii ministerului au afirmat că 100%. Cât priveşte vinovaţii de necheltuirea fondurilor, aceştia dau vina pe orice altceva, numai pe ei nu. Cauza ar fi  „impedimente în procesul achiziţiilor publice (număr masiv de contestaţii), obstrucţii la exproprieri, frec-venţa mare a recla-maţiilor făcute de constructori”. 

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Construcțiile ridicate ilegal intră în vizorul autorităților: un an pentru regularizare, apoi poate urma demolarea

Dacă problemele constatate pot fi remediate, autoritățile pot impune lucrări de aducere la conformitate sau chiar desființarea unor elemente ale construcțieiNoul Cod al Amenajării...

Birourile bune din București devin mai scumpe: chiriile cresc, deși cererea rămâne slabă

Peste 100.000 de metri pătrați de birouri au fost închiriați în primele șase luni din 2026, sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecutPiața...

Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2027 vin cu reguli noi de corectare

Lucrările cu diferențe mari de notare vor fi reevaluateMinisterul Educației a pus joi, în dezbatere publică, proiectele care stabilesc modul de organizare a Evaluării...
Ultima oră
Pe aceeași temă