Pentru bucureşteni era o plăcere să se ducă la sfârşit de săptămână, cum ar veni spus, la Şosea, în zona lacurilor, unde aerul e mai curat şi nu mai miroase a asfalt încins. Pe timpul burgheziei asemenea plimbări erau de bonton, dar ¬măcar pe atunci tot oraşul era aerisit şi, cu excepţia mahalalelor nelipsite de pitoresc, avea aspectul unei grădini, cu multă vegetaţie şi cu străzi liniştite, blocuri cubiste, vile florentine sau construite în stil neobizantin ori case negustoreşti trainice. În timpul ¬comunismului ideea de Şosea a fost înlocuită de raita prin Herăstrău. Clasa muncitoare se ducea duminica în parc pentru a mânca mici şi a bea bere, a se plimba cu vaporaşul, a face poze şi doar din când în când ce mai trăgea cu ochiul ca să vadă în ce colţuri umbroase trăieşte nomenclatura. După ce am avut metrou, la intervale periodice, în zilele libere, se descărcau vagoanele şi proletarii din Berceni sau Militari luau cu asalt Aviatorii, Kiseleff, Bordei, Băneasa. Dar cum la Băneasa era deja o şcoală de securitate nu mai avea rost să idealizăm zona. Timpul a trecut şi am ajuns în anii din urmă unde Şoseaua a fost înlocuită de Mall-uri. Fiii clasei muncitoare de odinioară nu se mai duc în Herăstrău, nu-i mai tentează nordul Bucureştiului, ci se duc în Mall, unde toacă banii şi nu au nici un pic de nostalgie faţă de timpurile de odini¬oară. Într-un fel această aşa-zisă evoluţie e de la sine înţeleasă. Nu putem concepe vremurile de acum fără aceste uriaşe silozuri care înseamnă consum, distracţie, plăcere. Ele sunt adevărate oraşe în miniatură, unde fie iarnă, fie vară, graţie sistemului de climatiza¬re, temperatura este aceeaşi, nu se înregistrează modificări, trăim ca într-un paradis artificial, din care lipsesc variaţiile şi emoţiile. Contează numai să ai bani. Aceasta este lumea viitorului. A o critica e un gest inutil.
Trăim într-o dictatură a consumului. L-au criticat marxiştii, l-au criticat clericii, l-au criticat ecologiştii, dar tot aşa am rămas.
