35 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialŢăranul român s-a manelizat

Ţăranul român s-a manelizat

E un fapt atât de evident că sună a truism – mergeţi în orice bar de ţară din Ardeal sau din Sud şi nu doine sau învârtite o să vă încânte urechile, ci manele şi etnopop. În satul meu arian din Sibiu, de pildă, bătrânii satului strâmbă din nas, dar tinerii până în 35 de ani s-au predat cu totul noului gen muzical. E de bine? E de rău? Filosoful Liiceanu, cel care a lansat sintagma „manelizare”, dându-i o conotaţie negativă puternică, ar spune că e „tragic”. Într-o dezbatere organizată săptămâna trecută la Muzeul Ţăranului Român, faptul a fost salutat ca unul mai degrabă pozitiv, întrucât „prin manele, se face o reconstrucţie populară a identităţii naţionale care ţine cont de romi” (antropologul Anca Giurchescu); în România trăiesc cei mai mulţi romi din Europa – şi cum în Europa s-au concentrat cei mai mulţi etnici romi, nu e greu de ghicit în ce ţară trăiesc cei mai mulţi romi din lume. „Mă tem că suntem cum sunt manelele”, a întărit şi etnomuzicologul Speranţa Rădulescu, adăugând că „estetic, sunt extraordinare” – era aproape suprarealist să auzi, la Clubul MŢR, analize detaliate consacrate pieselor lui Babi Minune sau Florin Salam. Pe finalul mandatului de director al MŢR, Vintilă Mihăilescu a avut curajul să organizeze o dezbatere  academică în care s-a spus lucrurilor pe nume: manelele sunt primul fenomen prin care romii au ajuns să domine mainstream-ul muzical; ironic sau nu, românul de rând şi împreună cu el ţăranul român recent sunt reprezentaţi ca gen muzical nu de doine şi învârtite, ci de manelele rome. E răzbunarea unei minorităţi care, în timpul comunismului, nu a fost recunoscută în scripte şi care, după ’90, a fost ignorată… Deci, pe când o sală a manelelor la MŢR?  

Una caldă, alta rece: primarul Clujului urma să treacă ieri prin Consiliul Local o hotărâre în care taximetriştii care ascultă manele în maşină îşi pot pierde autorizaţia.   

Cele mai citite

Avertisment privind vulnerabilizarea sistemului energetic: România a închis minele de cărbune, înainte să construiască alternativa

Planul inițial prevedea înlocuirea grupurilor pe cărbune cu centrale moderne pe gaze în ciclu combinatPreședintele Asociației Energia Inteligentă (AEI) susține că statul român a...

Blocajul de la ANCPI amână credite ipotecare de peste 437 milioane de euro și tranzacții imobiliare de peste un miliard de euro

Problemele informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), care durează de aproximativ trei săptămâni, au afectat piața rezidențială din România.Potrivit unei...

Platforma suspeND.ro, lansată de AUR pentru demersul de suspendare a lui Nicușor Dan

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat lansarea platformei suspeND.ro, dedicată monitorizării demersului de suspendare a președintelui Nicușor Dan. Potrivit formațiunii, site-ul afișează stadiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă