Ordinul Ministerului Finanţelor Publice privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free, prin care s-a interzis comercializarea de tutun şi alcool, a fost suspendat de către Curtea de Apel Ploieşti, informează Mediafax. Decizia nu este irevocabilă, însă este executorie.
Ministerul Finanţelor are dreptul de a face recurs împotriva hotărârii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Decizia Curţii de Apel Ploieşti survine cererii înregistrată de SC E. SA, care a solicitat suspendarea executării Ordinului 202/12 februarie 2010 emis de MFP, prin care s-a modificat anexa 6 la ordinul MEF 2007/2008, privind aprobarea competenţei comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice, a Regulamentului de organizare şi funcţionarea acesteia şi a Normelor de organizare, funcţionare şi control vamal al activităţii de comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi/sau duty free diplomatic şi a Criteriilor referitoare la autorizarea funcţionării unităţilor emitente de tichete, până la soluţionarea pe fond de către instanţa de contecios administrativ a cererii de anulare a respectivului ordin.
S-a susţinut de SC E. SA că ordinul contestat a fost emis de MFP prin depăşirea competenţei legale şi constituţionale, fiind restrâns exerciţiul şi libertatea economică a operatorului economic, în condiţiile în care articolelor 45 şi 53 din Constituţie statuează că restrângerea unor drepturi nu se poate realiza decât prin lege emisă de Parlament sau un act juridic cu aceeaşi forţă, condiţii pe care nu le întruneşte un ordin al unui minister, astfel că, prin emiterea sa MFP s-a substituit organului legislativ.
Societatea reclamantă a afirmat că ordinul contestat a fost emis fără respectarea dispoziţiilor Legii 52/2003, care consacră principiul transparenţei decizionale, acest act normativ statuează asupra procedurii şi termenelor aplicabile pentru emiterea de acte normative, acelaşi ordin încalcă şi dispoziţiile legii concurenţei, intervenind în operaţiuni pe piaţă, influenţând în mod direct sau indirect concurenţa, nefind indicat un interes public major care să determine interdicţiile statuate prin ordin, astfel că cererea de suspendare este temeinic justificată.
De asemenea, reclamanta a susţinut că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, întrucât la momentul promovării cererii avea în stoc mărfuri în valoare de 178.556,33 de euro, a solicitat Biroului vamal Jimbolia permisiunea de a descărca mărfurile aflate în tranzit pentru aprovizionarea magazinului aflat în PCTF Jimbolia, cerere ce nu a fost aprobată ca urmare a emiterii Ordinului 202/2010, iar aceste stocuri de marfă nu vor mai putea fi comercializate. Societatea a înregistrat astfel prejudicii foarte mari, dispoziţiile tranzitorii cuprinse de ordin neavând rolul de a proteja agentul economic de modificările legislative intervenite.
În urma judecătorii şi deliberării, Curtea de la Ploieşti a reţinut că societatea reclamantă are obiect principal de activitate comerţ cu amănuntul în magazine secializate cu vânxarea predominantă de produse alimentare, de produse de alcool şi tutun fiind autorizată să desfăşoare această activitate şi în regim duty-free, în magazinele situate în competenţa Birourilor vamale de control Porţile de Fier, Jimbolia şi Moraviţa, conform autorizaţiilor, emise de MFP – Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, ce au valabilitate de cinci ani, respectiv până la data de 11 noiembrie 2012.
În cauza de faţă, Curtea a apreciat că există un caz bine justificat, întrucât argumentele juridice susţinute de societate, respectiv nerespectarea dispoziţiilor articolului 40, alineatul 4, din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, Ordinul 202/2010 face referire la articolele 4 şi 12 din OUG 104/2002, însă aceste texte de lege nu pot fi temei juridic pentru modificarea listei cuprinzând mărfurile ce fac obiectul comercializării în regim duty-free.
În decizia de suspendare pe care a dat-o în 11 martie, Curtea a mai apreciat că Ordinului MFP i-a cauzat societăţii reclamante un prejudiciu material, care a constat în diminuarea patrimoniului său cu valoarea mărfuri pe care nu le-a mai putut comercializa, deşi deţinea autorizaţii valabile.
