7.4 C
București
vineri, 18 octombrie 2024
AcasăSpecialTara minunilor lui Burton

Tara minunilor lui Burton

Povestea lui Alice este revizualizata in zilele noastre de catre ciudatul regizor Tim Burton si este dominata de obsesia 3D-ului si a IMAX-ului.

La premiera mondiala, a plouat si din cer, si cu vedete, dar mai ales cu fani imbracati ca personajele fantastice ale acestei noi ecranizari, care s-a vrut mai spectaculoasa si mai moderna decat tot ce si-ar fi putut vreodata imagina Lewis Carroll acum mai bine de 100 de ani.

Filmul incepe cu un tata iubitor si o fetita chinuita de cosmaruri. Pentru a o linisti cand ea, ingrijorata fiind, se intreaba daca nu cumva isi pierde mintile, parintele raspunde ca cine nu e macar putin nebun nu reuseste mare lucru in viata. Cam asta ar fi morala perfect aplicabila si regizorului Tim Burton, dar si actorilor cu care a pornit la drum, sotia lui personala, nelipsita din ultimele pelicule, strania si antipatica Helena Bonham Carter si mai ales Johnny Depp, care se simte in largul sau cand trebuie sa intruchipeze un palarier nebun, fardat ca o masca si pieptanat (?!) de parca s-ar fi electrocutat de curand. Parul personajelor e clar ca l-a preocupat pe regizor. De la Regina Alba cu pletele ei impecabile la buclele lui Alice, cocul ridicol al Reginei de Rosu sau cei doi gemeni rasi in cap. Unul dintre castele seamana cu cel al lui Ludwig al Bavariei, pomii infloriti par adusi din Japonia, ciupercile juri ca sunt enorme umbrele colorate si cu siguranta otravitoare, ceasul e de cel mai mult bun gust cu putinta, salvarea temporara a reginei despotice preocupata sa taie capetele celor care nu o lingusesc destul vine de undeva din ceruri si nu poti sa nu te gandesti la elicopterul lui nea Nicu. Cainele si pisica sunt splendide, ba chiar felina cu ochi verzi si prezenta inselatoare a fost vedeta intregii povesti, mai ales ca vocea este realmente inconfundabila, cultivata si expresiva, cea a lui Alan Rickman, un britanic de care iti dai seama de la distanta ca e actor de teatru mai inainte de toate. Licorile cu puteri magice sunt si ele un amestec care aminteste de un personaj bine-cunoscut, si te intrebi daca nu cumva de aici i-a venit ideea cu ritualul maselor de adepti ai MISA… Prajiturelele care o ajuta pe domnisoara Alice sa-si ajusteze centimetri in functie de imprejurari sunt insotite de indemnul "Mananca-ma!" foarte inspirat preluat si de "ceaiul" care a precedat avanpremiera de la foarte elegantul AFI Cotroceni.
Omida albastra are rol de intelept in aceasta varianta, un fel de Obi-Wan Kenobi din "Razboiul Stelelor". Asema­narile cu "Narnia" sunt izbitoare si demonstreaza nu numai o moda! Sigur ca multi isi vor dori sa vada desenul animat al lui Disney de acum aproape 60 de ani si mai cu seama sa (re)citeasca, daca se poate, cartea sau chiar cartile. Poate ca se va mai gasi un editor care sa profite de ocazie. Povestea in sine este una dintre cele mai nelinistitoare (din familia celor de care nu te atasezi foarte tare si te sperie, cam cum se intampla si cu "Tinerete fara batranete" basmul nostru sumbru). Nici chiar lui Johnny Depp nu i-a placut foarte tare, dar din start a incercat sa faca un palarier nebun cat mai emotionant, ceea ce a reusit. Distribuitorii  foarte harnici care au adus atat de repede filmul pe marile noastre ecrane au avut grija sa ne spuna ca nu este o pelicula pentru copii, asta pentru ca ar putea sa dea vise urate minorilor, desi, la cate vad ei pe calculatoare de la varste mult mai fragede, inca dinainte sa invete sa citeasca, n-ar trebui sa-i mai socheze nimic. Pe de alta parte, conflictul dintre cele doua surori, Regina de Rosu si cea Alba, seamana ametitor cu drama din "Ce s-a intamplat cu Baby Jane?".

 

ALICE IN TARA MINUNILOR
Fantastic, SUA, 2010, 1h 48min.                                        
Alice In Wonderland
Regia: Tim Burton. Cu: Mia Wasikowska, Johnny Depp, Anne Hathaway, Helena Bonham Carter, Matt Lucas, Leo Bill, Marton Csokas, Lindsay Duncan.
Bucuresti (Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Starplex, Cityplex, Patria, Cinema City Cotroceni), Cluj (Cinema City, Odeon), Iasi (Cinema City).

Cele mai citite

Pensionare anticipată pentru românii care locuiesc în zone poluate

Un proiect legislativ, adoptat tacit de Senat, reintroduce această pensionare anticipată  De la 1 septembrie, noua Lege a pensiilor a înlocuit-o pe cea anterioară și...

Anunț public pentru autorizație de mediu

Societatea BRAILA WINDS SRL, cu sediul social în Bucureşti Sectorul 4, Bulevardul MĂRĂŞEŞTI, Nr. 4-6, CORP C4, CAMERA 302, Etaj 3, înregistrată cu număr...

Netanyahu spune că pacea este mai aproape după uciderea lui Yahya Sinwar, liderul Hamas

Moartea liderului mişcării palestiniene Hamas, Yahya Sinwar, oferă şansa păcii în Orientul Mijlociu, a declarat joi seară premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit Pro Tv. El...
Ultima oră
Pe aceeași temă