11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăLegile Justiției. Comisia Iordache va elabora trei proiecte, cu amendamente depuse în...

Legile Justiției. Comisia Iordache va elabora trei proiecte, cu amendamente depuse în ianuarie

Comisia se va mai reuni şi vineri, începând cu ora 10, după ce miercuri şi joi a dezbătut pe marginea transpunerii Directivei europene privind prezumţia de nevinovăţie în legislaţia românească.

Astfel, Comisia va lucra şi în luna ianuarie, în sensul că membrii acestui for vor depune propuneri de modificare sau amendamente până în data de 18 ianuarie, potrivit preşedintelui acestui for, deputatul PSD Florin Iordache.
Comisia se va reuni în ultima săptămână a lunii ianuarie pentru discutarea acestor propuneri de modificare sau amendamente şi pentru elaborarea propriu-zisă a proiectelor.

În cele trei proiecte ar urma să fie incluse corelările cu Directiva europeană privind prezumţia de nevinovăţie, deciziile CCR, deciziile CEDO.

Cele trei proiecte vor fi trimise ulterior Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.

Parlamentarii din Comisia specială pentru legile Justiţiei au agreat, miercuri, un amendament la Codul de procedură Penală care prevede că autorităţile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum ar fi fost condamnate definitiv.

Până în acest moment în Comisie nu s-a dat niciun vot pe modificările propuse, fiind agreat doar amendamentul anterior.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă