11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalPanică la Atena! Clădirea tribunalului, distrusă complet în urma unei explozii

Panică la Atena! Clădirea tribunalului, distrusă complet în urma unei explozii

Explozia a avut loc către ora 1.25 GMT (3.25, ora României), în faţa Curţii de Apel de la Atena, după mai multe apeluri telefonice către presă, de avertisment, a adăugat poliţia, care a evacuat zona. Geamurile de pe faţada clădirii au fost sparte de suflul explozie, informează Adevărul.

Unul dintre gardieni a anunţat că dispozitivul se afla într-un bagaj depus de doi bărbaţi, care au fugit cu o motocicletă, potrivit agenţiei elene de presă Ana. Atentatul nu a fost revendicat până vineri dimineaţa.

El are loc într-un context de proteste faţă de o lege care înăspreşte reprimarea celor care încearcă să se opună vânzărilor cu forţa de bunuri imobile ale grecilor îndatoraţi.

 

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă