Un studiu realizat recent la scara europeana analiza acest fenomen care in unele tari a inceput sa devina ingrijorator: cel al tinerilor care, odata deveniti adulti, nu pleaca de acasa, ci prefera sa continue sa locuiasca cu parintii. Romania cunoaste dintotdeauna acest fenomen, chiar si in mediul rural, unde problema spatiului este mai putin acuta decat la oras. La noi la tara, barbatii – chiar si adulti – si-au ridicat din noaptea timpurilor casa cat mai aproape de ograda parintilor, taranul traind alaturi de (sau impreuna cu) parinti cicalitori, bunici artagosi, surori nemaritate si rude bolnave. Acelasi studiu european arata de altfel ca Romania este campioana la categoria casatoriilor inainte de varsta de 30 de ani: 70% la barbati si 80% la femei.
Sigur, s-a scris foarte mult despre imaturitatea noastra, a esticilor, dar ni s-a spus mai putin despre imaturitatea celorlalti, a occidentalilor, si mai ales a italienilor si grecilor. Chiar si mai la nord adolescenta pare a se prelungi pana la ani care inainte vreme marcau clar varsta adulta. O prietena olandeza iesita la pensie mi-a povestit recent ca a trebuit sa o dea afara din casa pe fiica-sa, care implinise 21 de ani si inca nu se grabea sa-si caute o slujba si un apartament. "Ma intelegi, mi-a zis, parca i-ar fi frica sa devina adult." In mod exact invers simetric, un tribunal italian a condamnat luna trecuta un tata in varsta sa ii plateasca fiicei lui de 32 de ani o suma lunara pentru ca fata – femeia, de fapt – nu lucreaza si de vreo 10 ani incoace pregateste un doctorat, timp in care are nevoie sa fie sprijinita financiar (pe deasupra, doctoranda respectiva sta cu mama, nu cu tatal platitor).
Studiul respectiv, dar si altele aparute recent, spun ca mai mult de jumatate din italienii de pana in 35 de ani continua sa traiasca cu parintii. E o mentalitate, o atitudine, pe care noi de fapt o intelegem. Stam cu tata si cu mama chiar si atunci cand avem o slujba in care, uneori, ocupam o pozitie respectabila, in care castigam bani si conducem oameni. Acasa la parinti nu trebuie platita chirie, iar mama face de mancare, spala si calca.
In Italia situatia este atat de intolerabila pentru multi parinti in varsta, dintre care unii ajung sa mearga la tribunal pentru a-si obliga copiii adulti sa se mute, incat un ministru italian a propus sa se adopte o lege care sa oblige copiii sa plece din casa parintilor atunci cand implinesc 18 ani. Desigur, nu tribunalele vor reglementa relatiile copiilor cu parintii – si cu atat mai putin prin partile noastre, unde pare firesc sa faci copii de care se vor ocupa bunicii… adica parintii parintilor…
Generatii de oameni si-au lasat copiii sa fie crescuti de bunici, sub pretextul facil al lipsei de timp. Cu atatea tabieturi balcanice, nu putem spune ca suntem poporul cel mai ocupat din lume si, cu toate astea, conventia sociala este ca bunicii trebuie sa locuiasca cu proaspetii casatoriti pentru a se ocupa de copii, deseori intr-un climat socio-afectiv sufocant, situatia extrema fiind cea in care proaspat casatoritii vin sa locuiasca cu socrii, acestia ocupandu-se de copii. Iar acei socri-bunici, cum ar putea ei sa-si goneasca copiii, adica sa alunge din casa parintii copiilor de care se ocupa?