14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSănătateStudiu: Clorochina şi hidroxiclorochina, ineficiente în lupta cu COVID-19

Studiu: Clorochina şi hidroxiclorochina, ineficiente în lupta cu COVID-19

Cercetarea, realizată pe aproape 15.000 de pacienţi, este “primul studiu pe scară largă” care prezintă “dovezi statistice robuste” conform cărora aceste două tratamente despre care s-a scris mult în ultima vreme, “nu aduc beneficii pacienţilor cu COVID-19”, a declarat autorul principal al lucrării publicată în prestigiosul jurnal medical, dr. Mandeep Mehra, citat într-un comunicat.

Aceşti pacienţi au primit patru combinaţii diferite bazate pe clorochină (un medicament contra malariei) şi hidroxiclorochină (prescrisă, de exemplu, în poliartrita reumatoidă), tratamentele fiind administrate singure sau în asociere cu un antibiotic din familia macrolidelor.

Studiul a analizat date de la aproximativ 96.000 de pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, internaţi în 671 de spitale între 20 decembrie 2019 şi 14 aprilie 2020, între timp externaţi sau decedaţi. Aproximativ 15.000 dintre aceştia au primit una dintre cele patru combinaţii (clorochină singură sau combinată cu antibiotic, hidroxiclorochină singură sau asociată cu acelaşi antibiotic), apoi aceste patru grupuri au fost comparate cu cei 81.000 de pacienţi din grupul de control cărora nu li s-a administrat acest tratament.

Drept rezultat, cele patru tratamente au fost asociate cu un risc de mortalitate mult mai mare în comparaţie cu grupul de control (care a fost de 9,3%) – 16,4% din decese în cazul clorochinei administrate singură, 22,2% în combinaţie cu antibioticul; 18% pentru hidroxiclorochină singură şi 23,8% când a fost utilizată în combinaţie cu acelaşi antibiotic.

Autorii estimează că riscul de deces este cu 34% până la 45% mai mare în cazul pacienţilor care urmează aceste tratamente în comparaţie cu pacienţii cu comorbidităţi, adică factori de risc.

De asemenea, autorii studiului au identificat aritmii cardiace grave mai frecvente la pacienţii care au primit clorochină sau hidroxiclorochină, în special în combinaţia hidroxiclorochină şi macrolide (8% dintre pacienţi faţă de 0,3% în grupul de control).

Riscul de aritmie ar fi de cinci ori mai mare în cazul aportului acestor două molecule, chiar dacă legătura cauză-efect nu este direct dovedită, au explicat autorii care au solicitat o confirmare “urgentă” prin studii clinice randomizate (pacienţi aleşi prin tragere la sorţi) înainte de orice concluzie.

Subliniind că studiile preliminare efectuate la scară redusă au “eşuat în a identifica dovezi solide ale unui beneficiu” al acestor două tratamente, “cunoaştem în prezent, odată cu studiul nostru, că şansele de a ameliora” starea pacienţilor cu COVID-19 “sunt destul de reduse’, a scris dr. Frank Ruschitzka de la Spitalul Universitar din Zurich, coautor al studiului.

În timp ce mai multe ţări, precum Brazilia, mizează pe utilizarea clorochinei şi a substanţei derivate, această cercetare recomandă ca tratamentele să nu fie administrate în afara studiilor clinice.

Hidroxiclorochina este în prezent testată în cadrul mai multor studii clinice, inclusiv în studiul european “Discovery”.

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă